O bătrînă din Tîrgu Ocna a stat moartă două zile în curtea unei case

Redacția Ziarul de Bacău

O femeie în vîrstă de 64 de ani a fost găsită sîmbătă dimineață moartă într-o magazie de pe strada Căpitan Bușilă din Tîrgu Ocna. De mai bine de un an, femeia rămăsese fără casă și, în lipsa unei minime surse de venit, și-a găsit adăpost în fața unei magazii. În urmă cu cîeva luni, Ioana Ailincăi ne-a povestit că a locuit într-o casă de pe strada Victoriei, însă a fost evacuată. „Apoi mi-am găsit un adăpost la un cămin din cartierul Tirești, însă am fost și de acolo evacuată. Acum dorm împreună cu fiul meu, Mihai, și nora mea, Aurica, precum și cu cei doi nepoței, direct pe ciment”, spunea Ioana Ailincăi. Pentru a supraviețui, Ioana Ailincăi cerșea pe străzi. Tot ce cîștiga într-o zi abia dacă îi ajungea să îi hrănească pe cei doi nepoți. Toată vara cele cinci suflete au dormit sub cerul liber. „Cînd a venit frigul, mi s-a făcut milă de ei și i-am luat să doarmă într-o magazie”, ne-a povestit Maria Ene.

De cîteva săptămîni, cei cinci locuiau în magazie. Dormeau pe jos și se înveleau cu haine adunate de la container. „Mîncau ce apucau. Într-o zi au venit cu o pungă în care era niște carne stricată. Au mîncat-o așa”, ne-a povestit Ileana Marcu. Acum două săptămîni, Aurica Țăndărel, nora bătrînei, a decedat. „Am găsit-o moartă în magazie. De frig și de foame am murit. După o săptămînă, am reușit să o aducem de la morgă și să o îngropăm creștinește”, ne-au povestit vecinii bătrînei. După moartea mamei lor, cei doi copii de trei și cinci ani au fost duși la Centrul de Plasament din Tîrgu Ocna. Bătrîna Ioana a rămas să locuiască în magazie doar cu fiul ei Mihai, în vîrstă de aproape 40 de ani, care abia se mai poate deplasa din cauza bolilor de care suferă. Sîmbătă dimineața, la numai două săptămîni de la moartea norei, vecinii au găsit-o și pe bătrînă moartă. „Nu știam de ce nu mai iese din magazie și ne-am dus să vedem ce s-a întîmplat. Bătrîna zăcea pe jos. Am chemat poliția, după care am scos-o afară”, ne-au mai spus vecinii. De ieri dimineață, femeia a fost lăsată să zacă în ploaie, fără ca nimeni să se intereseze de soarta ei. Băiatul ei, aflat într-o stare foarte gravă, a fost transportat la Spitalul Municipal Onești. „Cunoaștem de mai multă vreme situația acestei familii. Nici Ioana Ailincăi și nici fiul ei nu au domiciliul în Tîrgu Ocna, ci în Dofteana. Acesta a fost și motivul pentru care nu am putut să le acordăm o locuință din partea Consiliului Local. Am luat legătura în nenumărate rînduri cu primăria din Dofteana, i-am trimis de mai multe ori în comuna natală, dar de fiecare dată s-au întrors înapoi. Ca oraș, Tîrgu Ocna le oferea mai multe posibilități de a cîștiga din cerșit. După moartea Auricăi Țădărel, ne-am îngrijit să fie internați copii ei într-o instituție de ocrotire a minorilor. După moartea bătrînei, ne-am îngrijit de preot și am comandat un sicriu”, ne-a declarat Ștefan Șilochi, primarul orașului Tîrgu Ocna. Cu toate că mai marele urbei ne-a asigurat că se va ocupa de această problemă, ieri, în jurul orei 15.00, femeia încă zăcea în ploaie. Vecinii, preotul Epifaie de la Biserica Măgura Ocnei și alți cîțiva oameni de suflet s-au îngrijit ca trupul neînsuflețit al bătrînei să fie depus la capela Bisericii Domneasca. (M. B.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.