Se spune ca noi sintem insumarea tuturor clipelor vietii noastre. Tot ceea ce ne apartine se afla in aceste clipe traite – adevar pe care nu-l putem nesocoti sau tainui. Scriind o carte, multi autori se vad siliti sa se slujeasca de magma incinsa a vietii. Astfel, literatura lor imaginativa ramine, oarecum, autobiografica, rezultata din realitatile traite, orinduite si incarcate de intentie.
Parcurgind primele pagini ale cartii „Mama nu are dreptate”, de Sandu Romeo Narcis (tiparita la Editura Uniuversitas XXI-Iasi) mi-am zis ca, iata, a aparut un autor al generatiei cu calculator, nemarcata de trecutul istoric recent, dar frustata, totusi, de realitatile contemporane. Aparind o generatie postdecembrista, apar si scriitorii ei mai mult sau mai putin reprezenativi. Bineinteles, nu ne puteam astepta ca din prima clipa sa apara autori de valoarea unor ilustri reprezentanti ai generatiilor tinere, precum Herve Bazin in Franta („Vipera sugrumata”) sau J. D. Salinger in SUA („De veghe in lanul de secara”)
Si totusi… Lumea perceputa de noua generatie nu se potriveste nicicum cu cea traita de noi pina acum.Cartea lui Sandu Romeo Narcis pare una sfichiuind moravurile si naravurile mostenite. Nu as gresi daca as spune ca autorul tinde spre un alt tip de literatura, radical deosebita de povestirile adolescentei, spre care pare ca se indreapta. De fapt, autorul nu vizeaza intotdeauna conturarea unor naratiuni cu inceput si sfirsit formalizant.
Este, mai degraba, preocupat de insasi forma vietii cotidiene, care arareori are coerenta unei intrigi bine concepute si riguros selectate. O asemenea estetica respinge schematismul tipologic, inclinind spre genul de povestire autobiografica, al rememorarii sau al cronicii evenimentiale. De altfel, doua din cele sapte povestiri cuprinse in carte apar ca fiind reportaje literare, marcate de impresii si trairi personale, la doua activitati ale Cenaclului „Avangarda”.
Povestirile lui Sandu Romeo Narcis sint tot atitea evadari dintr-o realitate frustranta. Povestitorul oscileaza intre o lume oarecum imaginara si propria sa viata interioara in care pare zavorit. Pentru Sandu Romeo Narcis memoria afectiva este doar impulsul initial al recuperarii literare a realitatii. O realitate deloc roza, deloc generetoare de optimism.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns