O expoziție de fotografie

Dovada unei reușite

Rețeta unei reușite nu conține sare și piper, ci pasiune, talent și multă muncă. Asta a dovedit-o Mihaela Nazarie prin expoziția personală organizată recent într-o cafenea băcăuană. Fotograf de croazieră, Mihaela Nazarie a uimit prin creațiile artistice din Hawaii, de pe străzile New York-ului, Los Angeles-ului sau Miami, de pe vulcanul Haleacala, din Alaska, sau din Marea Caraibelor. Mihaela nu este nicidecum o novice în ale fotografiei, ea pictînd de la 15 ani. A apărut la expoziția experiment „Dizel” a fotografilor bacăuani, apoi cu o colecție reușită la Festivalul Ethnos și Prima anuală 2003. Iată cîteva impresii culese de la protagonista acestor reușite.

Reporter: Ești fotograf de croazieră, în ce măsură te-a ajutat profesia în definirea pasiunii?
Danela Nazarie: Profesia mi-a dăruit ocazia de a întîlni subiecte și de a face fotografii. Profesia m-a ajutat în sensul că am devenit mult mai rapidă și mai deschisă la ceea ce vedeam în jurul meu.
Rep: Cum ai ajuns fotograf?
DN: Fac fotografii de la 15 ani, e o pasiune în primul rând. în al dolea rînd, meserie poate deveni cu timpul. La noi în Romania nu prea sînt școli, sunt doar două universități unde se studiază fotografia. Eu nu am studiat, sînt pasionată și am experiență.
Rep: Cum cauți subiectele?
DN: De cele mai multe ori caut atunci cînd sînt într-o stare pozitivă. Cînd mă simt bine, atunci ies în oraș, atunci interacționez cu oamenii și-i rog să se lase fotografiați.
Rep: A fi fotograf de croazieră poate fi visul oricărui adolescent, cum ai ajuns să lucrezi într-un astfel de domeniu?
DN: Am fost la un interviu pentru un loc de muncă, pentru a cîștiga ceva mai mult decît cîștigam aici. Am reușit și am ajuns acolo.
Rep: Totuși, ce specializare ai?
DN: Sînt secretară. Am mers la Birotică și secretariat pentru limba engleză. Eu nu voi fi niciodată secretară, dar la momentul respectiv a fost cel mai potrivit.
Rep: Cît de importantă e performanța aparatului?
DN: Primul meu aparat a fost unul foarte vechi, rusesc. Bineînțeles, tehnica nouă ajută foarte mult, îți oferă foarte multe posibilități de a fotografia.
Rep: Fotografiile tale sînt prelucrate pe calculator?
DN: Tot ce vedeți este văzut de mine prin obiectiv cu ochiul liber. Nu este prelucrat absolut nimic.
Rep: Care este raportul cost-pasiune în ceea ce faci?
DN: Este o pasiune care costă, pe care nu ți-o poți permite în România. De asta am și plecat ca fotograf, să-mi duc la bun sfîrșit pasiunea.
Rep: Cînd fotografiezi, ce vrei să transmiți, ce exprimi?
DN: De obicei, un portret bun este acela în care subiectul fotografiat își dorește să apară în fața aparatului. Nu-mi place să vînez pentru că în momentul în care fotografiez, între mine și persoană se formează o legătură nevăzută.
Rep: âți place pictura? Crezi că o fotografie poate transmite mai mult decît un tablou?
DN: Există o diferență. Sînt două arte diferite, dar care se aseamănă foarte mult. Cred că sentimentele unui pictor sînt aceleași cu ale unui fotograf într-un anumit moment. Dar, fotografia surprinde realitatea, crudă uneori, pe cînd pictura te poate duce mult, te poate duce departe. în pictură imaginația merge foarte departe, pe cînd în fotografie depinde de ce se întîmplă în sufletul artistului, depinde cum o simte.
Rep: Este fotografia o artă?
DN: Da, fotografia este considerată o artă. Și chiar este o artă. Odată ce simți o emoție cînd privești o fotografie înseamnă că acea fotografie este frumoasă și se poate numi artă.
Rep: Ce le recomanzi viitorilor fotografi, pasionați, dar poate lipsiți de mijloace?
DN: Cursuri se pot găsi și pe internet. Aparatul poate fi unul simplu, chiar de 1 milion, dar pe care să poți lucra. E vorba de pasiune. Și trebuie insistat dacă e vorba de un foc lăuntric ce nu te lasă nici măcar un pic. (Mădălina OPRIȘAN, Andreea LUPU) ca

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!