O farmacistă din Franța, cetățean de onoare al Municipiului Moinești

Redacția Ziarul de Bacău

Consilierii locali din Moinești au aprobat la ultima lor întrunire conferirea titlului de cetățean de onoare a municipiului lui Beatrice Vetean, cetățean francez, de profesie farmacist. De mai bine de zece ani, ea este trezorier al asociației umanitare „Farmaciștii fără Frontieră Val de France”. Inițiativa acordării acestui premiu a aparținut primarului Vasile Ailincăi și medicului Adrian Cotîrleț, directorul spitalului din localitate. „Beatrice Vetean a început relațiile de colaborare cu Spitalul Moinești în anul 1997. Atunci a adus un prim transport de medicamente și deschis în incinta unității spitalicești o farmacie, pe care o aprovizionează de două ori pe an. În afara medicamentelor, în fiecare transport există aparatură medicală, diverse materiale sanitare. Tot prin intermediul ei s-a reușit, în anul 2002, înfrățirea spitalului moineștean cu cel din Chartres, de lîngă Paris. Acest lucru a condus la schimburi de experiență între medicii celor două spitale, anual o echipă franceză vine la noi și o alta română merge la Chartres”, a precizat Vasile Ailincăi. De menționat că Beatrice Vetean este primul cetățean străin căruia i se acordă un astfel de titlu, iar conferirea se va desfășura într-un cadru festiv, cu ocazia primei vizite la Moinești din acest an a farmacistei franceze, preconizată pentru această primăvară. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.