O situație aproape aberantă o are ca protagonistă pe Marica Manolachi, din comuna Balcani. Femeia, în vîrstă de 65 de ani, dorește să onoreze invitația unor nepoți, aflați la muncă în Italia, de a ajunge în această țară. Normal, ca orice cetățean român, Marica Manolachi s-a prezentat la Serviciul Public Comunitare Local de Evidență a Persoanei (SPCLEP) din Moinești pentru a obține un pașaport, achitînd și taxele de rigoare. Pînă aici toate au fost bune, dar a apărut un impediment. Solicitanta este născută în localitatea Ciudei, aflată în fostul spațiu sovietic. Practic, atît în certificatul de naștere, cît și în actul de identitate, ambele eliberate de autoritățile române, figurează ca loc de naștere Ciudei din URSS. în schimb, la SPCLEP Moinești, birou intermediar în eliberarea pașapoartelor, care sînt întocmite la Bacău, femeii i s-au solicitat date concrete, explicite de poziționarea geografică a localității Ciudei, altfel nu i se va întocmi pașaportul. Acest aspect a fost confirmat de lucrătorii de la SPCLEP Moinești, care nu pot da curs solicitării pentru obținerea pașaportului pînă cînd nu li se vor prezenta poziționarea localității „probleme” Ciudei, chiar pe harta de atlas sau un alt act oficial. „Cînd aveam un an de zile, părinții mei s-au stabilit în România, la Buhuși. Cum ei sînt decedați de mult timp, nu am de unde ști unde se află Ciudei. Cred, totuși, că este ori în Republica Moldova sau Ucraina, respectiv Bucovina de Nord. Știu că pe unul dintre actele ce le dețin apare raionul Șusneț. Mai multe date nu dețin. Sînt o femeie simplă, în vîrstă, și nu știu cui să mă adresez, mai ales că nu mai sînt în stare să umblu pe drumuri. Ce fel de atlas ar trebui să cumpăr din librării nu-mi dau seama. Am solicitat sprijinul unui domn profesor de geografie, dar, deși amabil, nici el nu m-a putut ajuta”, ne-a spus Marica Manolachi. în contextul de față, situația pare una fără ieșire. în acest caz, dacă factorii în drept, nu dețin în banca de date sau nu se implică în a obține informațiile de rigoare, poate unul dintre cititorii noștri o pot ajuta pe Marica Manolachi. (Mihai VIERIU) so
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.