O femeie de circa 50 de ani, internată în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, a încercat să își pună capăt zilelor joi noaptea. Femeia era internată din cauza unei puternici depresii. Cu toate că medicii au dispus ca ea să fie imobilizată de pat din cauza stării agitate, femeia a reușit să își răsucească după gît cearșaful, încercînd să se spînzure. Ea a fost găsită aproape moartă de către medicul de gardă și asistentă, în jurul orei 3 dimineața. „Am luptat să o resuscităm mai bine de 15 minute. I-am făcut glucoză, hemisuccinat, masaj cardiac și respirație artificială. Cînd s-a stabilizat a fost chemată salvarea și trimisă la Reanimare. Dimineață s-a întors în secție și acum este în afara oricărui pericol”, ne-a declarat Carmen Hriban, medic psihiatru.
Specialiștii de la Pshiatrie spun că în această perioadă există o tendință spre sinucidere a oamenilor cu probleme psihiatrice. În mod normal, aceasta era în luna martie, dar din cauza schimbărilor de vreme aceasta s-a prelungit pînă în luna iunie. De aceea, medicii recomandă familiilor unde există astfel de persoane să le urmărească atent comportamentul și la cele mai mici suspiciuni să se adreseze medicilor psihiatri. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns