O lume mai curată

Artă, politică și unele lucruri sfinte…

Calistrat COSTIN

Politica, prin „rosturile” ei, prin „obiectivele” ce și le propune, prin caracterul său „eficient” (pe pozitiv sau negativ, constructiv sau distructiv), prin „mijloacele” de ajungere la țelurile ce și le arogă (a nu se uita că „scopul scuză mijloacele”!), ține de urzeala, de suma instinctelor umane (lesne de observat că celelalte animale nu fac politică!) ce se exercită în cîmpul vieții materiale din societate. Dacă am inventaria regimurile și oamenii politici cîte și cîți s-au ilustrat de-a lungul istoriei, am deduce de îndată că pretinsa lor valoare și importanță consistă întîi de toate în voința și caracterul dur, în credința și în conduita lor, nu o dată absurde, de urmărire tenace, în „lupta” lor de realizare a unor proiecte nu neapărat mărețe! Așadar politica (știm, neîndoielnic, cu toții ce-i aia!) ține de suportul material al existenței noastre omenești, reprezentînd suma forțelor (zise „oarbe”!) ce acționează în vederea punerii în mișcare a mecanismelor sociale, în felul în care mama Natura se exprimă prin cataclisme, catastrofe, cutremure, uragane, furtuni, inundații ș.a.m.d. Cum e, cum nu e, politica este un rău necesar (putînd fi și un bine, dar asta depinde de dumnealor politicienii).
Fenomen de esență pur spirituală („acțiunea” sa fiind una simbolică, in-eficientă și ne-agresivă, arta, în sine, neemanînd dintr-un acord plebiscitar, „electoral”, între membrii unei comunități, spre a fi impusă prin vreo lege, eventual prin forță), atingerile artei și artistului cu politica sînt superficiale, nesemnificative. Cît despre „ideile politice” ce-și fac loc, mai ales în literatură, faptul nu trebuie socotit drept o servitute a estetului față cu politica; arta – fenomenul pur spiritual – este integratoare; a nu se interpreta că arta ar putea da lecții de politică! dar… dar dacă arta are capacitatea de a înțelege politica, aceasta din urmă este extrem de lipsită de generozitate cînd e vorba de a da artei ce-i al artei (cum trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu!). Politica este coercitivă, despotică, opresivă, tiranică. Arta cată să fie tolerantă, idealistă, generoasă, nobilă, binevoitoare. Că sînt și artiști care-și vînd energiile creatoare, prostituindu-le pe altarul unor false idealuri politice, de dragul unui „pumn de arginți” – asta ține de conștiința (lipsa de copnștiință!) a unora și altora. S-a scris mult despre artiști, scriitori, intelectuali colaboraționiști care au sprijinit și cauționat forțele răului! N-ar mai fi, practic, nimic de adăugat! Și totuși, și-n zilele noastre, după atîtea avataruri și experiențe de tristă memorie, mai întîlnim slujitori ai muzelor care n-au înțeles încă ce înseamnă „autonomia esteticului” și intră în felurite „jocuri politice” murdare, inducînd un sentiment de amărăciune în rîndul oamenilor de bună credință, oameni mai crezînd în lucruri sfinte… Aidoma despre moralitatea în artă și despre moralitatea în politică s-a consumat destulă cerneală! Unde arta și politica și-ar putea da mîna, este pragul peste care și una și cealaltă să devină un „bine necesar”, doar că „mijloacele” artistului și ale „politicului” sînt diferite. Cînd și artiștii și politicienii vor fi exclusiv robi ai adevărului, prin faptele lor împlinite, se va putea vorbi de o lume mai bună, mai frumoasă, mai curată.
Cînd?! inducînd un sentiment de amără

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!