• accesul persoanelor cu handicap este încă aproape imposibil în 86 de instituții publice din județ
Pînă la sfîrșitul lunii aprilie, toate instituțiile publice din Bacău vor trebui să își construiască la intrare rampe de acces pentru persoane cu handicap. Termenul a fost dat de inspectorii Oficiului Teritorial Bacău al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), care au început, de cîteva săptămîni, o amplă acțiune de control la instituțiile publice din toate localitățile din județ. Principalul aspect urmărit de inspectorii ISC a fost construirea unor rampe de acces spre spațiul pietonal la intrarea în spațiile comerciale, sedii de firme sau orice alt gen de instituție publică. Adrian Sichitiu, inspector șef adjunct în cadrul ISC Bacău, spune că, pînă acum, s-au făcut verificări la 157 de agenți economici și instituții publice din județ. „Mai puțin de jumătate din unitățile verificate, respectiv 71 de instituții, au fost găsite în regulă. În 86 de cazuri, însă, a fost dat drept termen sfîrșitul lunii aprilie pentru remedierea acestei situații și intrarea în legalitate prin construirea rampelor de acces pentru persoanele cu handicap. Pînă acum, amenzile care au fost acordate depășesc suma de 400 de milioane de lei”, mai precizează inspectorul Sichitiu. El mai adaugă că legislația românească stipulează că persoanele cu handicap au dreptul la educație și la șanse egale cu restul cetățenilor. Mai mult, există un Ordin al Ministerului Lucrărilor Publice, Transportului și Locuinței care prevede construcția rampelor de acces în instituțiile publice, în magazine, în școli, în blocurile de locuințe sau pe trotuare. „Actul legislativ a fost adoptat în 1999 și dădea drept termen sfîrșitul anului 2003 pentru construcția acestor rampe. După adoptarea acestui Ordin, toate construcțiile noi au fost prevăzute, încă din proiect, cu astfel de căi de acces pentru persoanele cu handicap”, mai punctează Adrian Sichitiu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns