Noul Ford Focus a fost lansat pe șoselele Bacăului
• este singura mașină din clasa compactă care a obținut cinci stele la testele privind siguranța pasagerilor
O mulțime de oficialități ale Bacăului, dar și pasionați ai mașinilor cu adevărat de calitate, au asistat, ieri, la lansarea noului Ford Focus. Evenimentul a avut loc la sediul dealerului NECO Motors, unde a putut fi admirată o mașină cu o ținută impecabilă. însă ce se ascunde în spatele acestei ținute este poate și mai important, pentru că noul Ford Focus se remarcă în primul rînd prin siguranță, fiind primul automobil din clasa compactă care a obținut cinci stele la testele Euro NCAP pentru protecția pasagerilor. De asemenea, Focus a primit patru stele pentru siguranța copiilor și două stele pentru protecția pietonilor. Ford Focus a devenit astfel primul și singurul autoturism premiat de Euro NCAP pentru obținerea unui scor de 100% în privința protecției pasagerilor, în cazul ciocnirilor frontale și laterale.
Multe dintre calitățile actualului model se bazează pe experiența „bătrînului” Ford Focus, vîndut în patru milioane de exemplare și care a cucerit Europa chiar de la lansarea sa, în 1998. S-au moștenit de la acesta elemente de design exterior și interior, multe dintre performanțele tehnice și profilul distinctiv al familiei Focus. Dintre perfomanțele și calitățile noului Focus este de amintit caroseria, realizată din panouri din oțel cu rezistență ridicată, de dimensiuni variabile, unite cu ajutorul tehnologiei laser. Tot din capitolul siguranței este de remarcat că noul Focus a obținut rezultate de top și la alte două teste independente, referitoare la accidentele suferite în zona gîtului. Performanța este importantă, întrucît rănile la gît în cazul unui impact din spate reprezintă 75% din totalul rănilor înregistrate de companiile de asigurare din Europa.
A mai fost îmbunătățit considerabil confortul, prin infuzia de culoare în habitaclu și folosirea materialelor testate în privința factorilor alergici. De asemenea, noul Ford Focus oferă cel mai mare spațiu de bagaje din clasa sa, astfel că portbagajul atinge un volum de 385 de litri. Ținuta de drum, accesul și pornirea cu un card special în loc de cheie, parbrizul cu filtru infraroșu, farurile care urmăresc mișcarea volanului, comanda vocală, sistemul audio, controlul temperaturii din habitaclu, sistemele de navigare prin satelit, precum și alte multe elemente revoluționare sînt tot atîtea satisfacții pentru cei care se orientează spre noul Ford Focus.
De menționat că deja există un băcăuan care a achiziționat un prim exemplar din noul Ford Focus. El a fost prezent la lansarea de ieri și a apreciat mașina elogios în fața asistenței. (Ovidiu PAULIUC)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.