Polița, Primăria, Camera taximetriștilor, cărora de data asta li s-a adăugat și Autoritatea Rutieră Română (ARR), s-au ținut de cuvînt și, după numai o săptămînă de la ultimul control, i-au luat, miercuri seara, din nou la puricat pe taximetriștii băcăuni. Rezultatul”- peste 100 de mașini controlate și 31 de amenzi, în valoare de peste 30 de milioane de lei, aplicate. în plus, doi taximteriști – Alexandru Mihăilă, în vîrstă de 46 de ani și Constatin Mihai, în vîrstă de 24 de ani – s-au ales cu dosare penale pentru practicarea taximetriei cu autoturismele BC 04 DZI, respectiv BC 71 CEZ fără licență de transport. Oricum, inspectorul principal Dorin Roman, adjunctul șefului Biroului Poliței Rutiere Bacău,a dat asigurări că acesta este doar începutul în materie de controale în rîndul taximteriștilor. „Intenționăm să efectuăm astfel de verificări în fiecare săptămînă, tocmai pentru a instaura un climat de normalitate în rîndul transportatorilor de persoane”, a declarat inspectorul principal Dorin Roman. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.