Cea mai bună aplicație depusă în acest an pentru obținerea unei burse de studiu în străinătate a fost a unei profesoare de limbi străine din județul Bacău care predă la o școală din mediul rural. Elena Diana Popa este profesoară de limba engleză la Școala „Ioniță Sandu Sturza” din Săucești, iar în acest an a aplicat pentru prima dată pentru o bursă Comenius de studiu în străinătate. Absolventă a Facultății de Filologie din Iași, Elena Popa predă de patru ani. Deși este din Bacău, face în fiecare zi naveta la școala din Săucești, pentru că acolo a reușit să prindă un post cînd a terminat facultatea și este titulară. Acest lucru nu a împiedicat-o să aplice pentru bursele în străinătate pe care le pot accesa cadrele didactice care predau limbile străine. „Consider că pregătirea unui profesor nu se termină niciodată. Am profitat de această oportunitate pentru că vreau să fiu la curent cu ultimele noutăți în ce privește materia pe care o predau”, a motivat interesul pentru bursă tînăra profesoară din Săucești.
Pînă la publicarea listei cu profesorii care au aplicat pentru burse în străinătate, aplicația profesoarei de engleză de la școala din Săucești trecea ca oricare alta. Abia după analiza dosarelor de înscriere, numele ei a devenit de rezonanță. „în acest an, un profesor din Bacău a obținut cel mai mare punctaj dintre toți candidații pentru bursele rezervate profesorilor de limbi străine. Este o profesoară de la Școala din Săucești”, ne-a spus ieri, plină de satisfacție, Angela Sterpu, inspectorul de integrare europeană la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Performanța Dianei Popa este cu atît mai deosebită, cu cît a concurat cu 441 de profesori de limbi străine din țară. Din maximum 100 de puncte ce pot fi acordate de evaluatori, Diana Popa a obținut 98,75. Asta în condițiile în care, din cei 305 de profesori de limbi străine acceptați, doar opt au primit punctaje mai mari de 90. „Mă așteptam să primesc bursa, dar nu mi-am imaginat niciodată că voi avea cel mai mare punctaj din țară. Care este secretul reușitei: am completat aplicația cu foarte multă seriozitate și am pus accent în special pe felul în care vor fi folosite la clasă informațiile obținute la cursurile respective. Și îmi doresc foarte mult să se dărîme mitul potrivit căruia profesorii de la țară sînt blazați, slab pregătiți și dezinteresați”, ne-a declarat cîștigătoarea.
Succesul incredibil pe plan profesional a coincis cu un alt moment important din viața tinerei profesoare. Ieri, cînd am contactat-o telefonic pentru a afla mai multe date în legătură cu bursa, Diana Popa nu părea deloc bucuroasă. Abia la sfîrșitul discuției ne-a spus că ieri dimineață născuse o fetiță. „După ce am aflat că am cîștigat bursa, am crezut că o să nasc înainte de termen, atît am fost de fericită. Dar nu s-a întîmplat așa, totul a decurs bine”, ne-a spus proaspăta mămică.
Diana Popa a aplicat pentru un curs cu tema „Using Technology, Music” la un centru de pregătire din Marea Britanie. Ea trebuie să plece pentru două săptămîni cu bursă la sfîrșitul lunii decembrie, timp suficient încît micuța să mai crească și să rămînă acasă doar cu tatăl. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.