1-0, min. 4: Bejan a înscris cu șut sec din careu
1-1, min. 55: Cîmpeanu speculează o greșeală de marcaj a apărării gazdă și egalează
FC Botoșani: Prisacă – Ov. Ciobanu, Filip, Straton – Abălașei, Bejan, Ivașcă, Oniu( 74′ Rachieru), Gheban (68′ Alexa) – Andrieș (65′ Pistinciuc), Luca.
Petrolul Moinești: Anton -Vrânceanu, A. Neculai, M. Neculai, Dragomirescu – Bucurel (71′ Munteanu), Jipa (81′ Dobârceanu), Popa, Moldoveanu – Ursu, Câmpeanu (90′ Cojocaru).
Petroliștii și-a demonstrat încă o dată caracterul și, în ciuda vîntului care le bate prin buzunare, aceștia au reușit să termine campionatul en-fanfare. Ce-i drept, în prima repriză a meciului de la Botoșani elevii lui Dan Moței au contat mai puțin în atac, dar asta are, poate, mai puțină importanță. De partea cealaltă, gazdelor le-au fost suficiente patru minute pentru a deschide scorul, după ce Gheban (2′) a prefațat reușita lui Bejan. La pauză, elevii lui Dan Moței au ieșit deciși de la cabine și după cinci minute de la reluarea jocului au ratat o mare ocazie prin Dragomirescu, care a executat foarte bine o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri lateral stînga, dar mingea trimisă de el a fost respinsă de sub transversală de Prisacă. Peste alte cinci minute însă, Cîmpeanu restabiliște egalitatea pe tabela de marcaj. De aici încolo, totul s-a redus la o încercare furbundă a gazdelor de a marca golul de 2-1, dar moineștenii au ținut să țină de un rezultat care îi ajută să termine campionatul pe un nesperat, în iarnă, loc șapte.
Costel Orac: „Cînd îți propui lucruri mărețe nu întotdeauna reușești. Astăzi am făcut cel mai slab joc din ultimele șase etape și pot spune că ne-am înecat ca țiganul la mal. Din păcate nu am reușit să ne mobilizăm și să trecem de Moinești”.
Dan Moței: „Nu am venit la Botoșani cu vreun obiectiv, dar mă bucur că am obținut un punct. Obiectivul nostru a fost evitarea retrogradării. Îi felicit pe jucătorii mei pentru jocul prestat, mai ales că am plecat la cinci dimineața din Moinești”. Rezultatele complete ale etapei: FC Botoșani – Petrolul Moinești 1-1, FC Ghimbav – Ceahlăul Piatra Neamț 1-3, Laminorul Roman – Altay Constanța 2-0, Dacia Unirea Brăila – Precizia Săcele 1-0, Callatis Mangalia – FCM Tîrgoviște 6-0, FC Vaslui – Gloria Buzău 3-2, Politehnica Timișoara – Midia Năvodari 1-2, Dunărea Galați – Unirea Focșani 3-0 (oaspeții au fost excluși din campionat). FC Vaslui a promovat în divizia A, în timp ce FC Ghimbav, Unirea Focșani și Politehnica Timișoara vor juca, la toamnă, în eșalonul trei. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.