De 1 mai la mare
într-o lume ce galopează spre modernitate, nevoia de lucruri simple devine tot mai acută. Ne dorim cu toții să fim liberi înrt-o natură nepervertită de betoane, într-un loc primordial, neatins de mode și de civilizație. Aceste locuri au fost vânate de rebelii în căutare de libertate. Si unde altundeva se putea gasi ea dacă nu pe plajele din Vama Veche și 2 Mai. Ani la rând, aici s-a întâlnit toată boema intelectuală, aici pe „plajele din colțul hărții” s-a scris o tradiție a ceea ce avea să însemne mai apoi ideea de libertate a următoarelor generații.
Păstrând spiritul vechiului sat pescăresc, Vama Veche te întâmpină cu un aer rustic și miros sălbatic de mare. Aruncând o privire-n jur, vei fi surprins să constați că nimeni nu-ți poartă de grijă, că nimeni nu te judecă după ce faci, cât ești de îmbrăcat sau dezbrăcat. Aici fiecare-și trăiește libertatea în forme specifice, oamenii citesc, sorb rar din pahare, ascultă mizică de calitate și stau la îndelungi taifasuri. Veteranilor li se spune „vamaioți”, sunt un grup de intelectuali și artiști cu gustul boemei, îndrăgostiți de rustcitatea și liniștea Vămii. Tot aici vin și rebelii rătăciți prin oraș, oameni ce-și cară în spate corul și ruscacul plin cu două tricouri, o periuță de dinți și-un braț de carți.
Nu oricine merge însă în Vama Veche. Pentru a merge într-un asemenea loc trebuie să-i fii asemeni, să-ți placă să stai la cort, să iubești natura în formele ei cele mai primitive. Dacă însă vă încadrați în tiparele „rebelului”, puteți profita de orice ocazie pentru a ajunge la mare. Pentru majoritatea dintre aceștia a merge la mare pe 1 mai constituie o obligativitate, o veche tradiție. în acest scop, pe forumul www.vamaveche.ro, odată cu deschidere sezonului estival, prietenii din toată țara își dau întâlnire. Făcând un cumul al „ustensilelor” necesare pentru un eventual drum la mare (în weekend-ul viitor), aflați că acestea nu sunt foarte numeroase. Astfel, din Bacău spre Constața pleacă la ora 21:35 Acceleratul 1852, acesta ajungând la destinție la ora 03:28. Prețul întreg la clasa a doua este de 274.000 lei, iar pentru elevi de 186.000 lei. Prețurile aceste vin ca o justificare a faptului că încă nu este vară, adevăratele majorări fiind incluse anual pe data de 1 iunie. întreaga excursie pare să se învârtă în jurul sumei de 700000 lei, aici intrând și mâncarea și banii de bere. Totuși, dacă bugetul de economii personale încă nu poate suporta o asemenea ieșire sau dacă doriți să va petreceți sărbătorile de Paște acasă, într-un mod tradițional, puteți amâna excursia pentru la vară, cu condiția însă ca Vama Veche să rămână destinția favorită. (Mădălina Oprișan) faptului că încă nu este vară, adevăratele majorăr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.