Profitînd de o portiță a legii care spune că agenții economici își pot reevalua imobilele, fără a fi însă obligați să facă aceastam, o parte din aceștia omit în mod intenționat să treacă în evidențele contabile valoarea lor reală, adică prețul de piață. Scopul este acela de a nu plăti impozite prea mari pe clădirile deținute. în această situație s-a aflat și SNTC CFR Călători Galați, care timp de aproape zece ani de zile nu a supus reevaluării vila pe care o deține în stațiunea Slănic Moldova. Vila „CFR” a fost reconstruită în întregime după 1990, la nivelul unei vile de lux cu trei etaje. Cu toate acestea, valoarea de impozitare declarată a fost, începînd cu anul 1998, de doar 76 de lei anual, atît cît se achită de regulă pentru o garsonieră. „Funcționarii Serviciului de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei au purtat o întreagă corespondență cu CFR Galați în perioada 2000-2006, fiind consecvenți în recuperarea sumelor, dar și concilianți, făcînd apel la buna credință a debitoarei. în schimb, Curtea de Conturi nu a mai fost îngăduitoare și, după controlul efectuat în urmă cu un an, a procedat la calcularea retroactivă a impozitului pe clădire și teren datorat de societate pe ultimii cinci ani”, a declarat primarul stațunii, Andrei Șerban. „Deși am fost dați în judecată, invocîndu-se acuzații fără suport legal, în final Tribunalul Galați ne-a dat cîștig de cauză, obligînd reclamanta, printre altele, la plata sumei de 65.340 lei, stabilită de Curtea de Conturi ca impozit real și legal înscris în actul fiscal”, a precizat și secretarul Primăriei, Florin Dănilă.
Alte trei imobile din Slănic Moldova, aflate în proprietatea SNTC CFR Galați, au fost vîndute pentru recuperarea unei datorii la bugetul de stat de aproape 150 de miliarde de lei. (Romulus Dan BUSNEA)
ndu-se acuzații fără suport legal, în final Tribunalul Galați ne-a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.