O zi de „colecție” la „Ziarul de Bacău”

Au trecut deja vreo 15 minute de ora 9.00, cînd, în mod normal, ar fi trebuit să aibă loc ședința de sumar. Mai întîzie și fetele dimineața, așa că nu mi se pare ceva ieșit din comun. âmi iau caietul, le spun și lui Ovidiu și lui Claudiu, redactorii șefi adjuncți, să o punem de-o ședință. în cîteva clipe, ne adunăm cu toții. Abia cînd mă așez pe scaun am pentru prima oară sentimentul de nefiresc. Sînt prea multe scaune goale. Locurile în care ar fi trebuit să stea fetele. începe fiecare să anunțe subiectele. Toată lumea intră pe domeniile celuilalt. Culmea, însă, nimeni nu se supără pe nimeni: nici Edi Cucu nu mai sare că i s-au furat subiectele, nici Marius Ambrozie nu mai pare atît de ursuz. E clar că disperarea-i mare! Să faci un ziar fără fete nu-i chiar lucru simplu. Se termină ședința, promisiunile sînt multe și interesante, dar parcă tot stau cu frica că, Doamne ferește!, n-o s-avem cu ce umple ziarul.
Fiecare pleacă pe teren. Cunoscuții care au mai trecut pe la redacție și care nu știau că fetele sînt libere – aveam să aflu mai tîrziu -, au crezut c-au avut loc demisii în bloc, că la „Ziarul de Bacău” a fost o mică revoltă.
Pe la prînz, ne întoarcem de pe teren. încet, încet, se creează un haos de nedescris. Dacă dimineață aveam sentimentul că, fără zgomotoasa noastră colegă Mirela Romaneț, o să fie trist în redacție, a avut grijă Alexandru Covaci, cel mai tînăr redactor din colectiv, s-o suplinească. S-or fi vorbit, oare?! Nu știu, dar cert este că i-a ținut locul cu succes. Alex a transformat redacția într-un mic tîrg. Dă de toate la toată lumea: semințe, bomboane, oferta de telefoane Nokia, mai sîrguincios ca orice alt dealer al firmei.
Vreți să știți c-am cum a ajuns, pe la vreo trei după-amiaza, să arate redacția „Ziarului de Bacău”?! Poate nu-i tocmai indicat, dar n-am ce face: ziariștii trebuie să spună mereu adevărul și să fie obiectivi. Inclusiv cînd vine vorba despre ei. Păi, de exemplu, domnul Petrică Done a dat drumul la muzică. Alex a profitat de atmosfera creată și și-a cocoțat picioarele pe masă, și-a pus tastatura pe picioare și s-a apucat, cică, de scris. Deși mereu vorbea cu toată lumea, despre orice, numai despre ziar și articole, nu. Bere, cît cuprinde. Semințe, la discreție, iar cojile, peste tot. Și, cea mai mare bucurie, s-a fumat „la liber”. Adică, nu mai erau doamnele nefumătoare din redacție, care să strige la noi să închidem ușile.
Cea mai mare pierdere, sau, poate, cîștig, a fost că, în absența fetelor, băieții au putut vorbi fără perdea. Ce bine că n-au auzit decît urechile noastre. Nu cred c-a fost cineva să n-o „comită”. Deși, trebuie să recunoaștem, se mai trezea careva să atragă atenția, din cînd în cînd, că „băi, aveți grijă, că poate doamna Țintaru a lăsat vreun reportofon deschis”. Și, hai să recunoaștem băieți, le-am pomenit pe fete mai des decît chiar și noi am fi crezut. Semn că le-am dus lipsa (am spus noi așa ceva?!)

Control „de sus”

Nu am reușit să-i aflu impresiile, însă cred că directorul Nicoleta Bichescu, care a trecut de dimineață pe la ziar, a simțit ea că numai cu băieții la timonă nu-i nimic sigur. Așa că a stat pe la ziar pînă pe la prînz, dar, deși avea și ea liber, ca toate fetele, mai venea, cam la interval de o oră, și ne întreba: «vă descurcați?!» Sincer, cred că, de fapt, se temea că n-o să mai iasă ziarul a doua zi. Ei bine, nu i-am confirmat temerile. Ba, hai să ne lăudăm și noi, ziarul chiar a ieșit binișor. însă tot fetele, trebuie s-o recunoaștem și pe asta, au venit, a doua zi, cu o idee genială. Ele ne-au spus că ar fi trebuit să scriem pe capul ziarului „ediție de colecție”. Bună idee, într-adevăr, mai ales că era o treabă exclusiv masculină, iar după calitatea ei, chiar era de pus la păstrat. Sic! Da’, nu-i nimic – am spus noi imediat -, la anu’! Iar fetele aproape c-au sărit în sus de bucurie. Cred și eu, fiindcă asta înseamnă că va trebui să le dăm liber și anul următor. Doamne, ce greșeală!

Părinte, la un pas de K1

Cum, necum, am mai scos o ediție din „Ziarul de Bacău”. A fost a 1.120-a. Exclusiv masculină. Nu vă spuneam dumneavoastră, dragi cititori, ci fetelor noastre, care, rețineți, au fost libere. Eram gata să închei acest articol, dar am să vă mai rețin o secundă, cu un episod care nu poate fi ratat. în redacția exclusiv masculină, cu fum, semințe și muzică, a intrat, pe la orele 18.00, colegul nostru Constantin Gherasim, profesor de religie, zis și „Părintele”. A venit val-vîrtej și s-a apucat de scris. A remarcat subit că îi lipsește de pe birou o floare, dăruită de un coleg, care a venit cu un braț de flori, de la un importator despre care scrisese un articol. Cînd a văzut că nu mai are frumusețea de trandafir, Părintele s-a dezlănțuit cum rar l-am auzit. A început să vorbească despre ce se întîmplă în redacția asta, cum e posibil așa ceva, să se fure. Binențeles că n-a intervenit nimeni. Și, bineînțeles, că nu se furase nimic, însă despre asta ne-a convins, abia după cîteva minute, Eduard Cucu, care strînsese toate florile și le pusese într-o vază. Părintele nostru nu mai știa pe unde să scoată cămașa. Iar cu domnul profesor – redactor – părinte, la un pas de K1, credeți-ne, a fost o glumă. Nu-i genul, și-apoi cred că nici n-ar da prea bine într-un asemenea decor, la cît de pașnic este.

Fetele au învins

Am reușit să facem un ziar fără colege. Mare victorie! Le-am demonstrat, și ne-am demonstrat că se poate. De altfel, bună remarcă a făcut colegul Alin Leancă seara, după închiderea ediției, cînd a spus „na, că am reușit și fără fete. Oare ele pot fără noi?”. Glumim, desigur, dragile noastre colege. N-avem de gînd să vă supunem unui asemenea chin. Deși…. Tot vouă, însă, trebuie să vă mulțumim în urma acestui episod, fiindcă abia cînd ați lipsit în bloc de la muncă am înțeles cît de importante sînteți și cît de mult ne colorați viața. (Eduard ADAM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!