• peste 300 de hoți de buzunare mișună prin Bacău • ei sînt împărțiți pe zone de acțiune și pe grupe de muncă
„Mortu-i la caraiman, i-ai tira pînă nu vine gaboru”, sau mai pe românește, ” portmoneul este în buzunar, ia-i fața pînă nu vine polițistu” – este expresia care ar trebui să vă pună pe gînduri și să duceți imediat mîna la buzunar, mai ales dacă vă aflați într-un mijloc de transport în comun. În doar cîteva cuvinte, acesta este limbajul hoților din buzunare care mișună zilnic prin autobuze sau prin piețele Bacăului. Denumiți „șuți”, cei peste 300 de hoți înregistrați neoficial în Bacău sînt împărțiți pe zone de acțiune, pe care le părăsesc doar accidental sau la nevoie, avînd fiecare domenii bine definite în care s-au specializat: furturi din buzunare sau din sacoșe și poșete.
Voiajorii
Deși oficial în evidențele Poliției municipiului Bacău se află înregistrați, amprentați și fotografiați 160 de hoți de toate calibrele, numărul acestora depășește 300, mulți dintre ei minori, care nu au apucat să calce în Biroul Furturi din buzunare. Pentru polițiști, prinderea unui hoț reprezintă o adevărată aventură, care de cele mai multe ori se dovedește fără nici un rost. Asta, deoarece legislației în vigoare, infracțiunea de furt din buzunare este cel mai greu de probat și ea stă în picioare abia atunci cînd se realizează flagrantul. Dar astfel de cazuri sînt extrem de puține. De acest lucru profită din plin șuții din buzunare mai mult sau mai puțin versați care nu se sfiesc să acționeaze la doar cîțiva zeci de metri de sediul poliției. Principalul traseu de autobuz frecventat de infractori este Narcisa-Banca Comercială, însă acesta se prelungește uneori pînă la Piața Centrală, atunci cînd nu apare nici o victimă. Clienții aproape permanenți ai aceste rute sînt Victor Ciortan, zis „Bacovia”, Liviu Luca, Dănuț Borcoi, Cristian Bulubașa, Ionel Moraru, Ion lupu, zis „Salam”, Vasile Feraru, zis „Napalică”, etc. Aceștia acționează numai în grupuri de patru-cinci, la ore de vîrf, și cunosc cu precizie de metronom zilele de leafă ale celor care circulă pe ruta de autobuz. Victima este filată de unul dintre șuți încă de la urcarea în autobuz. Hoțul de la înaintare are misiunea de a depista locul în care se află portmoneul și să transmită mesajul unuia dintre tovarășii săi, printr-un limbaj pe care l-am menționat anterior. Odată urcată în autobuz, potențiala victimă este înconjurată de hoți, care, sub diferite motive, crează o busculadă în jurul acesteia. Odată săltat portmoneul, el este dat din mînă în mînă pînă la ultimul șuț, care coboară la prima stație, fără ca cineva din mașină să bănuiască ceva. După ce operația a reușit, membrii grupului se întîlnesc într-un loc dinainte stabilit, unde „își iau salariul”, adică împart prada. Întotdeauna frățește. O altă categorie de șuți, mult mai mică, e drept, îl reprezintă solitarii. Ei nu împart prada cu nimeni și frapează prin originalitate. „Cucii”, cum mai sînt ei numiți, se îmbracă în haine lungi, cărora le sparg buzunarele, astfel că pot acționa în voie fără ca cineva din jur să băniuască ceva deoarece el va ține întotdeauna mîinile în buzunare. Chiar dacă se întîmplă destul de rar, există situații în care șuții simt pe propria piele riscurile meseriei. Unul dintre cei mai ghinioniști hoți este, cu siguranță, Vasilică Mihăilă. El a ieșit serios șifonat după ce a avut ghinionul să dea peste un șofer pensionar, care și-a amintit de vremurile bune, cînd mînuia cu dibăcie levierul, și i-a administrat o corecție pe care cu siguranță Vasilică n-o va uita multă vreme.
Piețarii
Îi vezi întotdeauna în grupuri de doi-trei, uneori însoțiți de femei, îmbrăcați în ton cu locul unde acționează. Ei au teritoriul lor stabil, în piețe sau pe la standuri, și foarte rar, doar împinși de nevoi sau accidental „le fură caimacul” colegilor de breaslă din autobuze. Șuții piețari se orientează la femei, bătrîni sau persoane care afișează ostentativ bani sau poșete deschise, parcă invitîndu-i să pună mîna. Printre piețarii cu condicuță la poliție se numără frații Sorin și Ciprian Iancu, Elena Cojoc, Maria Stoian, zisă „Gărgărița”, Constantin Moraru. s.a. Deși sînt considerați hoți din buzunare, piețarii au cu totul alt mod de operare. Ei se orientează spre sacoșe, genți sau poșete, pe care fie le taie cu lama, fie pur și simplu le smulg din mîna victimei. După care o iau la fugă, refugiindu-se în scara blocurilor din apropiere, unde-și împart banii. De cele mai multe ori, hoții sînt identificați de poliție, însă ei nu pot fi reținuți sau arestați deoarece nu mai au asupra lor banii furați, iar persoanele care au asistat la furt refuză să se prezinte la poliție pentru recunoașterea în grup. Polițiștii băcăuani spun că nu puține au fost cauzele în care hoții de buzunare au devenit agresivi, ripostînd în fața victimelor pentru a putea scăpa. Infractori versați, șuții știu că pot fi acuzați de tîlhărie, însă pedeapsa pentru această faptă este tot de la trei la 15 ani de închisoare. Motiv pentru care ei riscă această acuzație, în schimbul eliberării din brațele victimei lor.
Paza bună trece primejdia rea
Ca o caracteristică generală a acestei categorii de hoți este că ei acționează numai în locurile aglomerate. Excepțiile sînt rare și reprezintă cazuri izolate, atunci cînd victimele au fost prea distrate sau cel mai probabil sub influența alcoolului. Hoții de buzunare se călăuzesc după principiul că haina face pe om și sînt tentați în permanență să se îmbrace cît mai elegant, pentru a nu bate la ochi și a poza în cetățeni onorabili. Pentru a-și masca mîna pe care o introduc în buzunarele clienților sau în poșete, o acoperă cu un obiect pe care îl țin în cealaltă mînă. Aceste obiecte sînt, de regulă: o sacoșă, o pungă din plastic, o haină, un pulovăr, o șapcă, un ziar,etc. Din acest punct de vedere detectarea acestor hoți este și mai ușoară, atunci cînd aceste obiecte purtate pe brațe sau ținute în mînă nu-și găsesc rostul în raport cu anotimpul sau vremea din ziua respectivă. Hoții din buzunare au mîini de pianist. Un asemenea individ este ușor de observat dacă are la degetul mic o unghie lungă. Ei se ajută cu ea ca să tragă mai ușor portofelele din buzunare sau din poșete, avînd rol de „agățătoare”. Alte elemente de identificare a hoților de buzunare privesc gesturile lor. Punctînd victima, hoțul începe să facă diferite mișcări din încheietura mîinii cu care va opera. O contractă, o relaxează, și tot așa. În acest fel își dezmorțește tendoanele mîinii pentru a fi în formă și a nu face vreo mișcare greșită. Un hoț de buzunare poate fi ochit și după anumite reacții pe care le are înainte de comiterea furtului. Astfel, la apariția mijlocului de transport în care trebuie să urce victima, i se schimbă culoarea feței, care devine cînd palidă, cînd roșie. Mișcă din cap și transpiră. Suspicios, aruncă neîncetat priviri în spatele său. Concomitent, mișcă arătătorul și mijlociul mîinii cu care urmează să facă „priza”. Zîmbește fără motiv dacă i se pare că cineva se uită la el, își trece de mai multe ori mîna prin păr, ori se piaptănă, se șterge cu batista, etc. În cazul în care, în autobuz fiind, dați peste un asemenea personaj, ar fi bine să păstrați distanța, să deschideți larg ochii, sau pur și simplu să coborîți la prima stație. Asta, pentru mai multă siguranță. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns