Oamenii care trăiesc din nuci

Are 13 ani, este în clasa a șaptea la Școala 4 Comănești și, fără să stea prea mult pe gînduri, profesorii l-au declarat cel mai bun elev din clasă. âl cheamă Ionuț Ocneanu și dacă cineva ar încerca să-i sintetizeze viața în cîteva cuvinte concluzia ar fi aceeași: un copil fără copilărie. Locuiește împreună cu tatăl și sora mai mică într-o casă din cartierul comăneștean Șupan, unde ca și el, mai toți vecinii sînt de etnie rromă. De mamă nu mai știe nimic, de cînd a fugit de acasă la concubinul ei, undeva prin Muntenia. Ceea ce știe foarte bine Ionuț este că pentru fiecare bucătură de pîine pe care o bagă în gură muncește din greu. Familia lui trăiește de azi pe mîine, din cauză că tatăl nu are un venit sigur. A lucrat cîndva la mină, dar după ce s-au făcut disponibilizări a rămas fără serviciu, iar de atunci de chinuie să supraviețuiască împreună cu cei doi copii. în casa lui Sorin Ocneanu, minorii trag aproape cot la cot cu capul familiei. „Trăim din nuci, doamnă, îmi spune Ionuț, cînd îl întreb din ce bani își cumpără mîncarea zilnică. Tata cumpără nuci de la oameni, le spargem, le alegem și apoi vindem miezul. Nucile le ia cu 25-30.000 de lei, iar miezul în vindem cu 68.000- 70.000 de lei”, deconspiră puștiul sursa existenței familiei lui.

Din cauza rănilor de la degete, copiii nici nu pot scrie la școală

Băiatul mă asigură că munca nu este deloc ușoară, deși la prima vedere, pentru un neavizat, să stai la gura sobei și să decojești nucile nu pare mare scofală. „Tata adună nuci de prin sate, de la oameni, în funcție de cîți bani are. Spargem toate nucile o dată, după care ne apucăm de ales. Ne ia și două săptămîni ca să terminăm tot. Nu e deloc ușor. Dacă nimerim nuci mai chetroase trebuie să avem mare grijă cum le spargem. La centrul de recoltare nu primesc miezul sfărmat, ci numai pe cel întreg. Sau dau mai puțini bani, și muncim pe mai nimic. Așa că la nucile încuiate scoatem miezul cu o șurubelniță, o andrea sau un ac, ca să rămînă întreg”, explică băiatul tehnica decojirii nucilor. Inclusiv profesorii de la școala din cartier confirmă că să alegi nuci nu e o trabă tocmai ușoară. Ei spun că unii dintre copii nici nu pot să țină pixul în mînă, din cauza rănilor făcute de cojile de la nuci. I s-a întîmplat și lui Ionuț să vină la ore și să nu poată fi decît spectator. „înainte de Paște a venit cu răni la buricele degetelor. Era plin tot de sînge, pentru că atunci curățaseră foarte multe nuci, ca să aibă din ce-și asigura o bucată de mîncare mai bună. Nu a putut scrie vreo săptămînă, atît de tare îl dureau degetele”, spune Elena Candit, directorul Școlii 4 Comănești. Prezent la discuție, băiatul întărește spusele directoarei. „Ce să facem, doamnă, viața e foarte grea ! Tre’ să trăim și noi din ceva”, spune, pe un ton grav, băiatul fără copilărie.

A refuzat să joace fotbal ca să nu-și rupă adidașii

La fel ca în cazul multor familii din cartier, în familia Ocneanu totul se socotește în kilograme de miez de nucă. Ca să poată cumpăra rechizite și haine înainte de începutul anului școlar, familia Ocneanu a spart foarte multe nuci. Așa a putut Sorin Ocneanu să le ia Ionelei și lui Ionuț haine, încălțări și caiete. La îmbrăcămite a fost ceva mai ușor, pentru că s-au dus în tîrg, au vîndut doi saci de miez și la schimb au luat din mormanele de haine vîndute de țigani ce au avut nevoie. La încălțări e mai complicat, că nu se găsesc decît noi și sînt scumpe. Iar cele mai ieftine se rup imediat. Acest lucru îl știe mai bine ca oricine Ionuț. El și-a șocat pînă la lacrimi profesorii cînd la o oră de sport a refuzat să joace fotbal cu ceilalți copii și i-a cerut profesoarei să stea pe margine. „Aveam adidași noi, pe care dădusem 200.000 de lei. Am muncit mult ca să-mi pot cumpăra adidașii ăia și atunci am rugat-o pe doamna profesoară să mă lase să stau pe margine, ca să nu-i rup. Că dacă-i rupeam nu mai aveam ce să port la școală. Banii se fac greu în ziua de azi”, povestește, cu dezinvoltură, băiatul.

Varianta fotbalistului Luis Figo în mizerie

Cererea băiatului a devenit deja obișnuință pentru profesorul de sport de la școală. Ionuț preferă ca atunci cînd vine vorba de bătut mingea în timpul orelor de sport să stea pe margine, ca să-și protejeze singura pereche de papuci buni pe care o are de mers la școală. âși ia revanșa în rest, cînd nu are treabă sau de învățat. Bate mingea pe maidan cu ceilalți copii din cartier, de aceiași condiție ca și el. „Avem echipa noastră și fiecare are un nume. Eu sînt Figo, Ghiorghiță e Raul, Alexandru e Mutu, iar Daniel e Cristiano Ronaldo. Ne place să jucăm fotbal, dar cel mai des jucăm vara. Că noi alergăm desculți și nu ne e frig. Dar și toamna mai jucăm fotbal, dacă nu e prea frig să ne înghețe picioarele”, povestește Ionuț distracțiile copilăriei, pe care și le pot permite cei fără bani. Nici Ionuț și nici ceilalți copii din cartier nu au văzut niciodată o minge de fotbal adevărată. Ei aleargă după o minge de cîteva zecii de mii de lei luată în piață, într-o perioadă cînd vînzarea nucilor mergea mai bine. Vremea cînd oamenii își mai permiteau să-și cumpere și altceva decît strictul necesar pare de mult trecută, de vreme ce puștii spun că de ani de zile nu au jucat decît cu mingi sparte, abandonate pe sub garduri sau șoproane. Dar asta nu-i descurajează pe copii. „Vin la școală ca să învăț. Vreau să ajung profesor de engleză, că-mi place foarte mult. âmi doresc să ajung undeva, să muncesc cu capu’, că de nuci îs sătul”, încheie, pe un ton optimist, puștiul din Șupan. Iar profesorii lui spun că are șanse suficiente să reușească ceva în viață, de vreme ce este cel mai bun la învățătură din clasa lui.

Oamenii din cartierul Șupan trăiesc din ce le oferă natura

Discuția cu Ionuț legată de traiul familiei s-a purtat în prezența mai multor copii din școală. Cei mai mulți au recunoscut că problemele cu care familia Ocneanu se confruntă sînt cam aceleași în tot cartierul. „Tata nu are bani nici să cumpere nuci. Noi trăim din ce ne dă natura. Vara mergem după bureți, după fragi, coarne sau mure. Stăm și cîte tei zile în pădure, să le adunăm, și apoi le vindem în piață. Cu banii pe care îi cîștigăm mai mutăm un prînz. Acum e sezonul ghebelor și după ce plecăm de la școală mergem la pădure, la cules”, spune Costel Gheorghe. Cînd și sezonul ghebelor se termină, țiganii din Șupan mai au o suluție de rezervă: fac măturoiaie. „Vara aducem mogile întregi de crengi. Le lăsăm să se usuce în curte, după care facem mături. Părinții noștri se duc și le vînd, fie la piață, fie pleacă prin sate, să le dea la oameni”, mai spun copiii. De altfel, profesorii de la școala din cartier spun că cei mai mulți dintre locuitorii din Șupan, un cartier de case situat pe malul Trotușului, trăiesc din ce le oferă natura. „Mulți dintre ei au lucrat la mine și au fost dispinibilizați, fără a-și mai găsi apoi locuri de muncă. Acum trăiesc din alocații și ajutoare, dar cum acestea sînt insuficiente, exploatează resursele naturale. Dar ceea ce este de apreciat la ei e că aproape toți își trimit copiii la școală. Deși în școală învață numai elevi romi, vin la școală curați și nici nu chiulesc. Doar cînd pleacă la ferme, la cules de cartofi, dar asta s-a întîmplat anul ăsta doar cu doi sau trei elevi”, spune Elena Candit, directorul școlii din cartierul Șupan.
Discuția cu elevii și profesorii de la școală se încheie aproape de ora pînzului, cînd cursurile sînt pe terminate. înainte să plece spre casă, elevii își fac planuri pentru după-amiază: unii pleacă la cules de ghebe, alții se duc în piață, să vîndă ce au adunat ceilalți membri ai familiei, iar alții mai au de ales nuci. Toți trag nădejde că la masa de seară vor avea în farfurie și altceva decît cartofi sau fasole. Adică o bucată de carne, pentru că cea mai bună zi pentru ei este cea în care pîinea și carnea completează fasolea fiartă și mîncarea de cartofi din fiecare zi. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!