Reprezentanții patronatelor băcuane, ai mediului de afaceri și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău se întîlnesc în cursul săptămînii următoare cu autoritățile reprezentative ale județului Bacău, din Prefectură, Consiliul Județean și Primăria Bacău.
„Vrem să ne întîlnim și să normalizăm relația dintre mișcarea patronală, dintre asociațiile de afaceri, întreprinzătorii din Bacău și autorități” – a anunțat președintele CCIA, Doru Simovici, la deschiderea manifestărilor expoziționale Mobexpo, Expoconfort și Salonul de Nunți, pe 14 aprilie. Discuția despre această întîlnire a fost deschisă de prefectul Gabriel Berca, cu aceeași ocazie, care s-a referit special la mediul de afaceri băcăuan și la condițiile în care el este dezvoltat. „Sper ca împreună cu patronatul, cu Camera de Comerț și cu toate celelalte organisme abilitate să putem crea în județul Bacău un cadru economic performant, să ne putem integra cu fruntea sus în Uniunea Europeană” – a spus prefectul. Ideea a fost preluată și de Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean. „După votul în Parlamentul european am intrat în linie dreaptă într-o altă etapă a dezvoltării economiei noastre. Sînt convinsă că firmele din Bacău vor reuși să se mențină măcar la standardele actuale. Vom găsi destule soluții să rămînem și pe piața de Vest, pentru că numai așa ne putem integra într-o economie mare a Uniunii Europene”.
întîlnirea este impusă, la prima vedere, de imperativul integrării europene, care ne amenință, pînă la bucuria de a deveni europeni din toate punctele de vedere, cu înăsprirea condițiilor de piață, nu prin crearea unora speciale pentru noi, ci prin aplicarea celor din UE, cu care sîntem mai puțin obișnuiți. Adaptarea la noile condiții nu este o noutate, dar așezarea mediului de afaceri băcăuan pe baze normale se impunea de mai multă vreme, iar faptul că toți cei vizați au înțeles, în sfîrșit, să stea la aceeași masă a discuțiilor, este un lucru mare. Oamenii de afaceri, prin exponenții lor – Camera de Comerț și patronatele au criticat deseori lipsa de interes a autorităților față de acest mediu. Nu mai departe de luna martie, inaugurareea expozițiilor Camerei de Comerț „Alimentexpo” și „Agromexpo” a fost aproape total ignorată de acestea. Dar ruptura este mult mai profundă între cele două medii – oameni de afaceri – autorități – are, se pare, cauze care se regăsesc în relațiile politice. Integrarea europeană nu mai ține, acum, cont de ele, iar părțile trebuie să-și dea mîna, dincolo de orice culoare politică. (Petru DONE)departe de luna martie, inaugurareea expozițiilor Camerei de Comerț „Alimentexpo” și „Agromexpo” a fost aproap
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.