Oamenii din Răchitiș au înțeles care e drumul

Prima cooperativă agricolă înființată după revoluție
• într-o zonă care nu a cunoscut cooperativizarea forțată, crescătorii de animale au ajuns la concluzia că numai astfel pot răzbi în economia de piață n țăranii din Răchitiș, consiliați de specialiști de la Bacău, sînt gata să se apuce de afaceri

Nici din poveștile cele mai frumoase nu speram să aflu, vreodată, că prima cooperativă agricolă de producție din județul Bacău, înființată chiar de țărani, după 26 de ani de colectivizare forțată a agriculturii românești, va apărea tocmai într-o zonă care nu a cunoscut vreodată cooperativizarea. S-a întîmplat la Răchitiș, în comuna Ghimeș-Făget, la sfîrșitul săptămînii trecute, cînd un grup de săteni crescători de animale s-au întîlnit să afle mai multe despre avantajele asocierii agricole și despre ce au de făcut să-și unească forțele pentru a răzbate prin ceea ce au auzit ei că înseamnă, de cîțiva ani buni încoace, economia de piață.

Săptămîna trecută am ajuns în cătunul considerat unul dintre cele mai nordice din județul Bacău, la numai 10 – 15 kilometri, peste munte, de Lacu Roșu. Am fost cu deputatul Ionel Palăr și cu directorul Oficiului Județean pentru Consultanță Agricolă Bacău, Vasile Aichimoaie. „Am lucrat, cu mulți ani în urmă, în această zonă – ne-a spus Aichimoaie. Cunosc oamenii din Răchitiș. Vă veți convinge, sînt frumoși și curați, cumpătați și hotărîți, mai luminați la minte ca mulți alții”. Urcam pe Valea Muntelui, ca de atîtea alte ori, cu ochii pe casele prea sărăcăcioase ale oamenilor, în contrast cu bogăția scursă de pe munții acum golași, prea golași după furia cu care unii s-au aruncat asupra lor. De pe această vale, aurul verde a curs mai învolburat ca Trotușul la vreme de furie, dar cei mai mulți, pălmașii, nu s-au ales cu nimic. Ce puteam vedea, deci, la Răchitiș, într-un cătun cu 200 de suflete, în care toți spun că pădurea s-a tăiat mult, mult mai puțin ca peste tot?

Un colț de Rai hibernal

Din Ghimeș, călăuza noastră spre Răchitiș avea să fie unul dintre fii satului, Viorel Oltean. Mic la stat, îndesat, ca oamenii de la munte care nu s-au ferit niciodată de muncă, Viorel are ochi migdalați, sprîncene arcuite și negre pe tenul alb, ușor îmbujorat de frigul iernii. Este om de afaceri în comună, consilier local, implicat în cîteva proiecte publice pe care le consideră capitale pentru soarta comunității românilor de aici. Are mașină frumoasă, este prosper, nu se plînge, dar spune că nu-l lasă în pace ideea că zona în care trăiește nu dă înainte economic în nici un fel. „Au trecut valuri de promisiuni peste noi – spune Viorel Oltean -, nimic nu s-a adeverit, iar noi rămînem de izbeliște și cu brațele încrucișate. De aceea ne-am hotărît, pentru că numai noi putem urni bolovanul care stă să ne strivească. Zona Ghimeș are nevoie de o forță economică în stare să tragă totul după ea”.
Spre Răchitiș, iei în piept muntele la propriu, iar la vreme de iarnă – spune călăuza noastră – numai un șofer priceput poate urca pantele abrupte și serpentinele în terase cum numai pe la Bicaz mai vezi. Urcăm cu soarele în dreapta, dar peste zare aburește, lăptoasă, o ceață deasă. Motoarele mugesc, roțile din spate calcă nervoase pe urme de sănii și, dintr-o dată, atingem coama dealului: am ajuns. La picioarele noastre se deschide valea largă, generoasă, a Răchitișului. Oprim, ca la un fel de Cruce a Talienilor din „Baltagul” lui Sadoveanu, și nu ne mai săturăm privind zarea mărginită de munți și de ceață. Aer tare, frig deloc, nici o undă de vînt. Peste tot, case de oameni gospodari, garduri de munte, zăpadă și ceață. Un colț de Rai hibernal.

Adunare la școala din sat

De la prima casă care ne apare în cale dăm de curți frumoase, cu porți din lemn proaspăt prelucrat. Viorel Oltean s-a întîlnit, mai jos, cu prietenul lui, Constantin Bârsan, tot om de-al locului, dar încă tînăr și întors la vatră după ce a bătut ani în șir dealurile Clujului. Amîndoi ne îndeamnă către școala din sat, unde sîntem așteptați. Pornim pe o uliță cît un lat de mașină, trecem iar pe la porți de oameni gospodari și ajungem la școală. Construcție simplă, o cancelarie și două săli de clasă, pentru copiii care au mai rămas în sat. Intrăm în curtea mare și odată ne vedem înconjurați, nu știu de unde, de 20 – 30 de oameni. Mai mulți tineri decît bătrîni și una-două femei. Oameni obișnuiți, cu care ne dăm binețe. Ne privesc curioși, ne cercetează chiar, ca și cum ar aștepta ceva de la noi. Ca un semn bun, începe să ningă agale, cu fulgi mari, iar noi ne aciuăm într-o sală de clasă.
într-un godin, învățătorul a pus un braț zdravăn de lemne, iar căldura ne îmbujorează și mai mult. La catedră, se formează, ad-hoc, un fel de prezidiu, iar adunarea sătenilor din Răchitiș începe. Pe Viorel Oltean și pe Constantin Bîrsan îi cunosc toți. Ba, aflăm că acolo, în sat, aproape toată lumnea poartă numele de Oltean, iar numai cîțiva se numesc Rusu sau Crăciun. Directorul Aichimoaie intră primul în vorbă și le spune oamenilor ce înseamnă să te asociezi acum în agricultură, cîte eforturi face chiar comunitatea europeană să ne convingă să uităm colectivizarea prin care am trecut, ce avantaje ne așteaptă și de ce trebuie să privim acum altfel cota de lapte și înscrierea în registrul fermelor. Sătenii au auzit, și ei, cîte ceva. De fapt, au mai și discutat între ei, s-au sfătuit. Au înțeles, iar acum de aceea s-au adunat, așa, numai 20 – 30, să fie ei primii care pun umăr lîngă umăr, să lucreze împreună.

Miliarde numai din subvenții

„Avem 10 – 15 oameni în grupul nostru de inițiativă – spune Viorel Oltean. Noi vrem să ne asociem. De ce? Pentru că avem trei trupuri de pășune și vrem să facem adăposturi zdravene pentru animale, așa cum se cere acum în Uniunea Europeană, cu platformă de gunoi ecologică, cu fose septice, cu laborator, cu mulgători mecanice și tancuri de răcire a laptelui. Vrem să ne certificăm ecologic pășunile, pentru că la noi nimic nu este contaminat chimic”. în Răchitiș, oamenii cresc, acum, circa 600 de vaci. O adevărată avere, dar au înțeles că, din 2007, condițiile de piață se vor schimba. „Piața europeană are legile ei – le-a spus Vasile Aichimoaie. Sînt legi ale civilizației, la care trebuie să aderați. Gîndiți-vă că așa veți putea cîștiga mai mult, iar dacă urmați îndemnurile europenilor, veți avea și o parte dintre banii cu care, tot de la anul, Europa ne va învăța să ținem pasul cu agricultura modernă. Vin fonduri financiare uriașe, pe care, prin statul român, le putem accesa, dar Europa ne cere asociere în agricultură”.
Calculul pe care cei veniți de la oraș l-au făcut sătenilor din Răchitiș i-a pus pe gînduri pe aceștia. „Socotiți – le-a demonstrat Aichimoaie -, cît puteți cîștiga numai pentru o vacă montată artificial, care fată un vițel și care ajunge la vîrsta de șase luni. Dintr-odată, șase milioane de lei sub formă de subvenții. înmulțiți suma cu numai 500 de vaci și observați că, într-un an, pot intra în Răchitiș trei miliarde de lei vechi, fără probleme. Dar subvențiile sînt mai mari dacă tăurașii sînt vînduți pe piața organizată, iar cîștigurile și mai mari dacă laptele va ajunge tot acolo”.

Primele planuri

De condiții speciale, cei din Răchitiș au, desigur, nevoie. Primii pași nu sînt simpli, dar soluțiile au început să apară. Au între ei un flăcău cu ceva calificare de tehnician zootehnist, care se poate specializa și mai mult. Pot tocmi pe cineva să le facă proiecte de finanțare în Programul Fermierul, să pună mîna pe ceva bani de la Sapard. Iar pentru alte informații vor apela din nou la specialiștii de la oraș. „Am discutat, aici, planurile pentru înființarea unei cooperative agricole de multă vreme – a spus și Ionel Palăr. Aici, informațiile au ajuns tîrziu, cam ca peste tot la sate. Am socotit în fel și chip și am ajuns la concluzia că cea mai bună formă de asociere este cooperativa. Cu ea sînteți mai puternici, mai independenți și puteți cîștiga mai mult. Degeaba ni se dau bani, dacă nu avem cu cine să-i cheltuim. Terenuri, fînețe și animale aveți. Iar disponibilitate de a conduce afacerea se vede că, aici, există. Sînt convins că exemplul celor din Răchitiș va fi urmat curînd, de cei care văd că acesta este drumul”.
Adunarea de la Răchitiș nu a durat mult. Consultanții de la Bacău le-au adus oamenilor modele de statut, de acte pentru înființarea cooperativei. Oamenii au pus întrebări, n-au bătut cîmpii. Vor să facă treabă, iar primăvara îi va prinde făcînd alte planuri de producție pentru acest an și, poate, pentru mulți ani de acum înainte. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!