Oamenii ocupați uită să își aleagă „babele”

Redacția Ziarul de Bacău

Tradiția românescă spune că în perioada 1 – 8 martie, fiecare creștin trebuie s-și aleagă o zi, denumită „babă”. Superstiție sau nu, oamenii îsi aleg baba în speranța că vor afla cum le va merge tot anul. Unii cred în ce spune tradiția, alții s-au depărtat de aceasta, copleșiți de problemele zilnice. Primarul Bacăului, Dumitru Sechelariu, nu are timp să se gîndească la astfel de superstiții. „Nu am timp să mă gîndesc la babe, nici măcar nu știam de sărbătoarea asta. Am o viață agitată și muncesc mult, de babe au timp cei care stau degeaba, cum ar fi cei din consiliul local. Eu uit, în general, cînd vine vorba despre sărbători, am pe cineva care să-mi amintească cînd este 1 martie, 8 martie ca să iau și eu un cadou soției”, ne-a declarat Dumitru Sechelariu.

Doamnele sînt, însă, mai superstițioase, indiferent dacă au timp sau nu. Inspectorul general școlar adjunct Ana Marchiș crede în zilele babelor și își alege în fiecare an una, sperînd ca aceasta să fie frumoasă și să prevestească un an plin de succese. „Mi-am ales baba încă de la începutul săptămînii și este sîmbătă, 6 martie. Sînt tare curioasă cum o să fie vremea. Deși, chiar dacă va ninge, pentru mine tot frumoasă va fi, fiindcă îmi place mult zapada. Mi-am fixat o zi ca să văd dacă sînt sau nu norocoasă, să văd dacă voi avea împliniri pe plan profesional”, a mărturisit Ana Marchiș.

Mariana Dumitriu, directorul Casei Județene de Pensii, respectă și ea tradiția. Ea se declară optimistă și nu dă importanță unei zile mohorîte, „Baba mea a fost pe 2 martie, marți, și a fost cea mai urîtă zi din această săptămînă. Nu cred în superstiții și nu cred că dacă această zi a fost urîtă îmi va merge rău tot anul. Îmi aleg baba în fiecare an, pentru că așa e obiceiul, dar nu-i dau importanță”, a spus Mariana Dumitriu.

Din categoria oamenilor care sînt prea ocupați pentru a-și alege o babă face parte și directorul CET Bacău, Vasile Drăgușanu. „Nu am timp de așa ceva, sînt prea ocupat.”, ne-a declaratcel acre dă căldureă în casele băcăuanilor. Mihai Șlic , patronul firmei SSAB, are, însă, în acest an, o babă mai specială. „Pînă acum cîțiva ani, am crezut în tradiția asta. Și chiar s-a deverit, mai ales că sînt un om credincios. Anul ăsta nu am ales o zi, pe post de babă. Baba mea în acest an e Ion Iliescu.Aștept să vină primăvara și să plece”, a spus Mihai Șlic.Tradiție sau nu „babele” au influențat românii în decursul tipului. Unii spun că este vorba doar de autosugestie, alții, că e un semn de la Dumnezeu. (Alexandru COVACI)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.