Oare ce ne mai așteaptă?

În lumea asta a noastră parcă trăim un vis în infern. Românul e hărțuit, clipă de clipă, de opțiuni imposibile. A obosit să urască și nu mai are pe cine iubi. Pe Băsescu? Nu. S-a dovedit un avar, un fost vaporean bișnițar, căruia nu-i mai ajung casele și (acum) moșiile. Un scandalagiu odios într-o țară cu doi regi și-un împărat țigani (cu statut de legalitate) și un rege legitim, dar nerecunoscut. Cu regii ăștia legali întinde tananica președintele, iar pe regele legitim l-a declarat trădător.

S-a mai pomenit în vreo țară așa ceva? Să-i iubească pe Videanu, Udrea, Anastase, Preda, Oltean, Turcescu? Doamne ferește! Pe Crin sau pe Ponta? Pare-se că da. Dar nici ei nu se descurcă între ițele în care îi țese dl Băsescu. Și cu ei viața e tot mai grea, iar frecușurile politice apar în fiecare zi. Inflația a crescut alarmant și ne așteaptă noi scumpiri. Or, toate costurile vieții le achităm cu zilele noastre. Ne uităm dezolați cum după libertate aleargă împiedicații, iar după putere nepricepuții și mafiile interesate numai de averi, numai de „A AVEA”. De „A FI” nu se mai îngrijește mai nimeni. „A FI” în mintea omului societății noastre înseamnă a urca în scara socială pentru A AVEA. Bietul cetățean cinstit nu mai știe încotro s-o ia. Să stea acasă? (e rău, n-are ce mânca). Să plece în străinătate? (ca să devină ce?, sclavul oropsit și prost plătit?). Să intre în politică? (e murdară) sau să stea deoparte (dacă nu noi, atunci cine?). Să mai fie patriot? (pentru ce, în condițiile cedării de suveranitate?) sau să fie de partea UE (păi nu vezi cum ne freacă cu Shengenul? Ne dă bani cu țârâita și ni-i ia cu toptanul).

Suntem sfâșiați de întrebări politice, iar poporul român a atins, pare-se, un strat abisal al sufletului național. Am intrat într-un fel de paralizie logică. Ne uităm cu teamă și îngrijorare spre oricare guvern, întrebându-ne: oare ce ne mai așteaptă? Cu instinctul alterat de bălmăjelile politice, poporul simte că e victima unor nesfârșite hărțuieli politice, a unei fatalități insesizabile și vrăjmașe; în loc de bunăstare, sărăcie; în loc de satisfacții, amărăciune. O nesiguranță distrugătoare ne nervi ne bântuie insomniile și ne frânge speranțele. Pare că trăim în slujba unei iluzii, a unui vis despre o lume mai bună, risipindu-ne irecuperabilele anotimpuri ale vieții. În spatele ascensiunii politicienilor stau vădit interese nelegitime. Le legitimează grobian soți, soții, fiice, fii, veri, mătuși, cumnați, nepoți cu averi uriașe, apărute din pământ-din iarbă verde. Trăim într-o ne-lume cu o fizionomie apocaliptică, în care abuzurile de toate felurile sunt fățișe, iar disoluția civică și morală e în cădere liberă.

Vasile PRUTEANU