Dupa ce Traian Basescu a scos din minti mai toate partidele, realitatea vietii din tara noastra a devenit scenografie de teatru, iar adevarul a capatat un straniu halou de fictiune. Mai toti romanii au fost atrasi si s-au avintat in lupta dintre partide, intrecindu-se in optiuni: cine sa fie pedelist, cine psedist, cine liberal. In aceste conditii, oamenii stiu ce sint, dar nu prea stiu ce vor. Uita cam ce am vrea sa fim, dar sper sa nu uite ceea ce am fost. Pentru ca, iata, partidul care pretinde ca ar avea cea mai mare audienta (PD-L) manifesta periculoase tendinte de autocratie, facind sa ni se increteasca pielea pe noi. Cind ii aud, de exemplu, peroratiile dlui. Boc referitoare la acordarea de puteri discretionare presedintelui, la reducerea numarului de parlamentari, ba chiar a unei camere a acestuia, se redesteapta in mine reflexele infricosatoare ale celui mai cumplit exil: exilul interior. Ma ingrozesc numai la gindul ca vom fi iarasi siliti la tacere, la uitatul in jur cind spunem ceva neconform cu politica si ideile partidului autoritar, de teama sa nu ne pirasca cineva, ca putem fi iar chemati sa raspundem in fata cuiva pentru ideile si vorbele noastre.
Pentru mine, partidele inclinate spre autocratie prezinta toate simptomele a ceea ce istoricii numesc „memoria traumei”. Am avut 50 de ani un tatuc si stim cum am trait. Am mai vrea, oare, inca unul cu pretentii discretionare? Mai credem, totusi, ca un singur om e mai destept decit toata lumea si ca numai el ne scapa de necazuri? Daca ar fi Dumnezeu, da! Numai dictatorii se cred Dumnezeu! Si, dupa cum stim, dau repede de dracu. Imi da fiori modul cum politicienii iesiti din rinza comunisto-securista incearca sa determine cetatenii sa se prinda si sa joace cu frenezie in hora autodistrugerii, minati parca de instinctul pervers si lapidar al sinucigasului. N-ar mai fi suportabil sa ne simtim exilati in propria noastra tara. Pe de alta parte, demagogia bombastica a dlui Geoana imi proiecteaza o imagine urita a minciunii, manipularii si santajului. De unde ar da el capsunarilor si masei de emigranti cite 20.000 de euro, facilitati fiscale si pensii comparabile cu cele din tarile unde au fost nevoiti sa plece? Din bugetul anual de 18 miliarde? Promisiunile s-ar cifra la 40 de miliarde. Ii scoate el de undeva? Adevarul e altul. E opus compasiunii de conjunctura, PSD-ul situindu-se in cel mai penibil si mai ipocrit partid, care si-a trimis candidatii sa plinga pe umerii romanilor alungati de mizeria din tara. PSD-ul e cel ce a creat lumea romaneasca irespirabila, din cauza coruptiei, a sistemului de pile, a imbogatirilor prin baroniade, a raketilor de stat. Din cauza lacomiei acestora preturile au crescut nesatioase, iar demagogia a proliferat ca ciupercile. Ma cutremur si ma intreb: Doamne, oare ce ne mai asteapta?
Lasă un răspuns