• soarta și sursele financiare ale Mariei Amarghioalei au fost legate de un simplu petec de hîrtie • considerată persoană cu handicap, acesteia i s-a retras certificatul pe motiv că obezitatea nu este handicap • reexaminarea medicală a făcut dreptate femeii din Cîrligi
FCei mai mulți dintre noi, cît sîntem sănătoși, ne dorim lucruri care de care mai ciudate, frivole sau de un gust îndoielnic. Sînt, însă, cazuri în care o gura de aer proaspăt, umbra unui copac sau soarele reprezintă tot ceea ce își dorește un om.
La primele ore ale dimineții, am poposit în satul Cîrligi, din comuna Filipești. Zăpușeala și vremea căzută în inerție anticipau căldura de peste zi, în care nici umbra nu îți pare îndestulătoare. Din șoseau care duce spre Roman, am purces în stînga. Satul este așezat pe cîteva rîpe. Pînă am găsit casa unde locuiește Maria Amarghioalei, ne-am învîrtit puțin. Un localnic primitor ne-a spus că ne duce el la destinație, dar să-l lăsăm și pe el unde are treabă. Am acceptat. Ne-a lăsat în dreptul unei căsuțe bătrînești. Este mai mult decît centenară. Mică de tot, dar foarte curată. Un nuc bătrîn umbrește întreaga ogradă. La poartă ne întîmpină o bătrînă firavă. Cu șorțul la brîu, ne invită în curte. Crede că sîntem doctori. Îi explicăm că sîntem de la ziar. Ne spune că se numește Profira și că este sora mai mare a Mariei. Vizibil emotionată ne poftește în cămăruța surorii ei. Am găsit-o pe Maria Amarghioalei culcată la pat. Profira ne-a spus că așa zisul pat este făcut din niște scînduri de stejar susținute de butuci de lemn. „Veniți să o vedeți pe biata mea surioară! E moale săraca, picioarele nu o țin și nici mișca nu poate. Stă la pat de nici eu numai știu cînd”, ne invită Profira. Maria este imobilizată la pat de mai bine de șapte ani.
Prezența femeii din pat ne-a marcat. Este de o greutate considerabilă. În jur de 200 și ceva de kilograme. Este învelită cu o levință. În ciuda căldurii de afară, tremură de frig. Cu un efort vizibil, bătrîna bolnavă se ridică puțin pe perne. Semn că vrea să discute cu noi. În sfîrșit ,cineva îi ascultă amărăciunea. „De mică am fost așa. Am avut o slăbiciune la picioare, dar atunci nu eram grasă. Mă arunc în partea bunicii, că și ea a avut probleme. Cînd mergeam, mă ajuta mama, sora sau mă ajutam cu un scaun cînd ele aveau treabă. Mama avea cea mai mare grijă de mine și mă ducea cu ajutorul unor bețe. Dar mama a murit de timpuriu și am rămas povară pentru sora mea”, ne-a spus Maria, într-un hohot de lacrimi. Pentru a avea grijă de sora ei mai mică, Profira nu s-a căsătorit și și-a dedicat viață îngrijirii acesteia. Acum, ea are 80 de ani, iar Maria este cu 15 ani mai mică. I-a fost și mamă, și soră, și asistentă. Tragedia Mariei a început acum șapte ani și jumătate în urmă. Împreună cu sora ei, femeia bolnavă s-a prezentat la Comisia Medicală de Expertiză care aparținea de Direcția Muncii, pentru a primit certificatul care îi atesta gradul I de handicap. Acum, chemată la Comisia de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH), femeii i s-a retras gradul I. S-a trezit dontr-o dată o persoană normală, dar care nu se poate mișca.
„Deciziile Comisiei se iau pe baza actelor medicale pe care persoana le depune la dosar. Cum Maria Amarghioalei avea acte pentru boli care nu se încadrează în vreun grad de handicap, medicii au decis să-i suspende certificatul și drepturile de care beneficia”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la ISTPH Bacău. Cele două bătrîne au contestat decizia medicilor și s-au întors acasă cu frica la ce le va aduce ziua de mîine. Singura lor sursă de venit au rămas cei 240.000 de lei, pensia de agricultor a Mariei, pe care i-au asigurat-o părinții, prestînd muncă în locul ei la fosta cooperativă agricolă. Nici la capitolul animale, bătrînele nu stau bine, în curtea lor aciuindu-se doar cîteva găini. Trimisă de Comisia de Expertiză la neurolog pentru a face noi investigații, deoarece rezultatul de la ortopedie stabilea că femeia nu are probleme cu oasele, bătrîna a fost transportată din nou la Bacău, cu ajutorul unui nepot.
Rezultatele analizelor au repus-o pe femeie în drepturi, acesteia reacordîndu-i-se gradul I de handicap, iar surorii ei statutul de însoțitor. „E bine ca persoanele care sînt chemate la reexpertizare să aducă absolut toate actele medicale pe care le posedă, pentru a nu se mai întîmpla astfel de cazuri”, a mai precizat Rodica Pădureanu. Cu toate ca Maria Amarghioalei a fost repusă în drepturi, ea nu este deloc fericită. „Mi-am dorit mereu un căruț, să mă pot deplasa. Un nepot mi-a promis că-mi va face unul, dar nu știu cum voi putea să mă așez în el. Nu mai pot să stau așa, să nu pot face nimic. Sora mea mă ajută la absolut orice. Vreau să ies și eu la soare, să văd verdeața, să văd oamenii pe uliță, să vorbesc cu ei. Mi-e frig într-una și abia aștept să mor, să nu mai fiu o povară”, ne spune Maria. Alături de suferința celor două femei se află și sătenii, care le ajută după cum pot și ei. Dar cea mai mare bucurie a Mariei este atunci cînd aceștia o scot din casă și stau cu ea pe bancă, la umbra nucului din curte. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns