• Mariana Duma are cinci copii cu trei concubini, dar pe ultimii patru vrea să-i dea musai la Protecția Copilului
Afirmația din titlu este, din păcate, adevărată în cazul Marianei Duma, o tînără de 25 de ani din comuna Faraoani. Mărunțică, femeia pare, atunci cînd strînge flori din curtea Centrului Familial din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC), o puștoiacă de 14 – 15 ani care se zbenguie. Privind-o, te întrebi cum de o mînă de om a putut, la vîrsta asta, să nască cinci copii cu trei concubini. Fata cea mare are deja opt ani, e în clasa întîi și are grijă de bunica sa, care a orbit. Nu de alta, dar mama sa e prea ocupată cu procreerea. Frații mai mici, Cătălin și Mariana, au doar patru, respectiv trei ani și sînt prea mici pentru a-și da seama ce se întîmplă în jurul lor. În ceea ce-i privește pe mezini, aceștia sînt, de fapt, două gemene, Ioana și Iuliana, care, venite pe lume în urmă cu două luni, dormeau pe un pat dintr-o cameră a Centrului Familial. Acestea, dar și Mariana și Cătălin, au însă, toate șansele să se familiarizeze cu instituțiile din cadrul DGPC, dacă dorința mamei va deveni realitate. „Eu am vrut să-i dau încă din spital, pentru că nu am condiții să-i țin. Tătal lor le-a recunoscut, dar cum lucrează cu ziua prin sat, a fost și el de acord să-i dăm la Protecția Copilului. Aș vrea să-i dau și pe Mariana și Cătălin. Mă doare sufletul, dar decît să-i chinui, mai bine așa”, spune mama micuțelor. Imediat, izbucnește în lacrimi. Vrea să impresioneaze, dar cei de la Centrul Familial știu foarte bine că și un crocodil ar fi mai veridic. O întrebăm pe Mariana dacă nu i-a fost greu să trăiască cu trei bărbați și să aducă pe lume cinci suflete. Tace. Spune doar că vrea să se căsătorească cu tatăl gemenelor, dar asta nu o face să-și schimbe dorința de a scăpa de copii. Ne gîndim că, poate, pentru micuți e mai bine așa, dar, totuși, nimic nu poate înlocui o mamă. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns