Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă din Onești are disponibile un număr relativ mic de locuri de muncă. O societate comercială din domeniul construcțiilor, care are lucrări de regularizare a pîrîurilor și torenților în zona Mănăstirea Cașin, este în căutarea a zece dulgheri cărora le este asigurată cazarea. Tot în construcții, o societate comercială caută trei constructori finisări interioare și trei constructori structuri. O societate comercială din Coțofănești angajează personal în meseriile de barman, ospătar și ajutor ospătar, această firmă suportînd 50 la sută din cheltuielile de transport pentru cei angajați. Oneștenii calificați în meseria de brutari și în panificație se pot adresa la ALOFM Onești pentru încadrare cu un salariu motivant. Piața Bucur din Onești este în căutare a 18 vînzători pentru tarabe. SC „Modeon” SA Onești are disponibile 100 de locuri de muncă în meseria de confecționer.
Datorită lipsei unei oferte deosebite pentru cetățenii de etnie rromă, la Onești nu se mai organizează bursa locurilor de muncă pentru rromi, ea desfășurîndu-se numai la Bacău. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.