~2 min lectură 0 comentarii

Oficial! A fost promulgată legea pentru aprobarea contractului de finanțare de 600 milioane de euro pentru Autostrada Moldovei A7

Andra Juverdeanu

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Autostrada A7 România, aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă B, dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, scrie agerpres.ro. Contractul este în valoare de 600 de milioane de euro.

Numită şi Autostrada Moldova, A7 va trece prin Ploieşti, Buzău, Focşani, Bacău, Paşcani, Suceava şi Siret.

Potrivit actului normativ, i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea proiectului Autostrada A7 România Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Ministerul Finanţelor încheie cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. un acord subsidiar prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în implementarea proiectului şi executarea contractului de finanţare.

Cheltuielile aferente proiectului, respectiv cheltuielile reprezentând echivalentul în lei al valorii împrumutului şi al celorlalte fonduri publice destinate finanţării costului acestuia, inclusiv taxele şi impozitele aferente, se cuprind în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie prin legile bugetare anuale.

Se autorizează Guvernul ca, prin Ministerul Finanţelor, să convină cu Banca Europeană de Investiţii amendamente la conţinutul contractului de finanţare care nu sunt de natură să majoreze obligaţiile financiare asumate de România faţă de Banca Europeană de Investiţii.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.