Chivorchian nu mai vrea să audă de galerie
■ președintele băcăuan s-a supărat pe membrii galeriei pentru că nu s-au făcut auziți la meciul cu Astra ■ liderul „Taurilor Furioși”, Robert Olandezu’, se gîndește la retragere
Cu doar cîteva zile înaintea meciului cu Ceahlăul, dușmanul de moarte al băcăuanilor, relațiile dintre galerie și președintele Gheorghe Chivorchian au înghețat. Sau, cel puțin, așa reiese din declarațiile boss-ului băcăuan, care nici în ruptul capului nu este de acord cu alocarea unei sume consistente de bani pentru ca galeria să pregătească tribunele pentru tradiționala rivalitate de sîmbătă. „De ce să le dau bani? Doar pe teren nu intră galeria! Afară, suporterii își plătesc biletul și ajută echipa doar pentru că sînt adevărați fani. Și, pînă la urmă, ce s-a auzit din partea galeriei la meciul cu Astra? Parcă nici n-a existat. A fost cumva în stadion?”, a spus Chivorchian sub privirile înmărmurite ale liderului „Taurilor Furioși”, Robert Olandezu’, cu care tocmai își strînsese mîna. Totuși, se pare că FCM Bacău va contribui cu suma de 3 milioane de lei, așa cum s-a întîmplat și la meciul cu Astra, pentru arsenalul galeriei. Olandezu’, care recunoaște că îi va fi alocată respectiva sumă, dar pe care nu o văzuse încă, este de altă părere. „Am făcut galerie la meciul cu Astra de 3 milioane de lei. Ne-am propus multe înaintea meciului, însă nu am avut cu ce să ne cumpărăm cele necesare unei galerii adevărate. Dacă și pentru meciul cu Ceahlăul suma va fi aceeași, nu cred că vom putea face mare lucru. Jocurile cu Ceahlăul au fost mereu încinse și se cunoaște rivalitatea dintre cele două formații. Dacă nici acum nu ne este acordat tot sprijinul, atunci cînd. Chiar mă gîndesc serios să mă retrag”, a declarat supărat Robert Olandezu’. Cu toate acestea, liderul galeriei speră ca măcar jucătorii să sară în ajutorul galeriei. De asemenea, același lider mai spune că viceprimarii Dragoș Benea și Laurian Lucaș l-au asigurat de tot sprijinul pentru partida cu Ceahlăul Piatra Neamț.
Olandezu’ a prezentat ieri clubului lista cu arsenalul necesar sîmbătă, totalul fiind de peste 10 milioane de lei, suma acoperind torțele, fumigenele, spray-urile sonore, rolele, steagurile și confetiile. E mult, e puțin? Pentru un club care a investit sute de mii de dolari în echipă și care se bate cu pumnii în piept că are un buget ce depășește un milion de dolari pentru actualul sezon suma trece, din „gleznă”, neobservată. Sau poate nu? (Cristian BLĂNUȚĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.