Răzvan BIBIRE
Apropierea sesiunilor de capacitate și bacalaureat a determinat o creștere a solicitărilor de buletine din partea elevilor. Lucrătorii de la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor Bacău (SPEP) spun că elevii care solicită acte de identitate vor fi sprijiniți în aceste zile. „Luni începe capacitatea, apoi este bac-ul și mulți elevi se trezesc că și-au pierdut actele. Mai sînt și elevi care au avut părinții plecați și care nu și-au făzut buletin din cauza asta. Noi încercăm să-i sprijinim pe toți și chiar și luni îi așteptăm de la 7.30 pentru a le elibera măcar o carte de identitate provizorie”, ne-a declarat comisarul Ion Prisecaru, director executiv SPEP Bacău.
El spune că, momentan, lucrătorii SPEP fac față celor 130-140 de solicitări zilnice, însă se așteaptă la o adevărată avalanșă lunile următoare, cînd se întorc românii plecați în străinătate în țară. „Noi eliberăm un buletin în două săptămîni, deși legea prevede 30 de zile, care pot fi prelungite cu încă 15. Le-am putea face și mai repede, însă tipărirea actelor se face centralizat pe județ, într-un singur loc”, a mai spus comisarul Prisecaru. SPEP are program zilnic de la ora 8.30 la 17.30 și miercurea, pînă la 18.30., momentan, lucrătorii SPEP fac față celor 130-140 de solicitări zilnice
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.