Un tînăr din comuna Răcăciuni va sta mulți ani după gratii după ce și-a omorît, cu un singur pumn, un consătean. Incidentul, unul stupid, s-a petrecut ieri noapte într-un bar din localitate. Costel Streja, de 19 ani, juca biliard cu Anton Bogdan, de 54 de ani, și la un moment dat cei doi au început să se certe de la o bilă pe care Anton o lovise din greșeală. De furie, Costel i-a tras un pumn în față bărbatului mai în vîrstă. Aflat și sub influența alcoolului, acesta a căzut cu capul de ciment și și-a pierdut cunoștința. El a fost transportat cu Salvarea la Spitalul din Bacău, însă pe drum a decedat. Tînărul a plecat imediat din bar și nu a știut că-l omorîse pe Anton decît abia ieri dimineață, cînd a fost luat la întrebări de polițiști și procurori. El a fost reținut, urmînd ca astăzi să fie prezentat instanței, cu propunerea de arestare, sub acuzația de lovitură cauzatoare de moarte. (Dan MUNTEAN)
Lasă un răspuns