Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău au emis miercuri un mandat de arestare pe numele lui Viorel Popovici, de 27 de ani, din comuna Palanca, sub acuzația de lovitură cauzatoare de moarte. Cercetările au demarat cu cîteva zile în urmă, după ce polițiștii au aflat că Popovici a început să se laude prin comună că îi dăduse cuiva o palmă, în urma căreia victima a căzut ca secerată. Prin extinderea anchetei, polițiștii au făcut legătura cu faptul că, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, Petru Hăineală, de 41 de ani, din Miercurea Ciuc, a fost găsit căzut pe stradă, între Palanca și Ciugheș, iar a doua zi a decedat la Spitalul Moinești. Medicii legiști au stabilit că moartea s-a datorat unei lovituri la cap, dar nici familia lui, nici polițiștii, nu bănuiau că ar fi fost vorba despre omor. În timpul audierii, însă, Popovici a recunoscut că, în noaptea respectivă, a băut la un bar și, cînd a ajuns acasă, a observat că un străin urinează pe gardul său. Așa că i-a dat o palmă și bărbatul a căzut și s-a lovit cu capul de pămîntul înghețat. Petru Hăineală a zăcut fără cunoștință toată noaptea, pînă cînd a fost descoperit de niște localnici, care l-au transportat la spital. Aici, Hăineală a murit a doua zi de la internare. (Fl. C.)
Omorît pentru că a urinat pe gard
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.