• după ce s-au judecat în peste 90 de dosare, doi bărbați au decis să-și rezolve litigiul în stradă • unul a fost omorît, iar celălalt a ajuns după gratii
O ură împămîntenită de ani buni între două familii s-a terminat cu o crimă. Doi dintre capii celor două familii s-au întalnit pe drum și s-au luat la bătaie. După ce combatantul cel mai tînar l-a zdrobit cu picioarele pe celălalt, a plecat acasă și s-a culcat, fără să spună nimănui ce s-a întîmplat chiar în fața casei lui. Ieri, la o zi de la tragedie, oamenii din Ciuturești mai erau încă adunați la locul crimei și comentau cele auzite. Familiile Lupan si Botea din comuna Secuieni se ceartă de ani buni de la o bucată de pămînt. Deși Botea a cîștigat ultimul dintre cele peste 90 de procese, timpul pierdut prin tribunale și ura adunată răbufneau de fiecare dată cînd se întîlneau. Vineri seara, Ioan Botea, de 36 de ani, și Gheorghe Lupan, de 57 de ani, s-au întîlnit pe ulița ce trecea chiar pe lîngă casa lui Ion. Cei doi au văzut negru în fața ochilor și au început să se înjure și apoi să se bată. „Cînd l-am descoperit, Gheorghe era căzut și avea buza spartă, iar cînd l-au dezbrăcat am văzut că mai avea vînătăi pe gît și pe corp”, ne-a declarat Carmen Ioniță, nepoata lui Gheorghe. Rudele acestuia l-au bănuit imediat pe dușmanul lor de moarte, mai ales că totul s-a petrecut în fața casei lui Ion. Pînă sîmbătă, nimeni nu avea certitudinea că fusese o crimă. Abia la necropisie, medicul legist a stabilit că Gheorghe Lupan decedase în urma multiplelor traumatisme și avea toate organele distruse. Imediat, polițiștii și procurorii au demarat ancheta, care l-a avut încă de la început pe Ioan Botea ca principal suspect. În seara crimei, după ce și-a descărcat nervii, Ioan s-a dus în casă și s-a culcat. Sotia lui nu era acasă și nu i-a spus nimic nici cînd a venit. El s-a destăinuit totuși polițiștilor, cărora le-a povestit cu lux de amănunte cum s-a răzbunat pe cel care-l tîrîse prin tribunale. Ioan Botea a fost ptrezentat ieri judecătorilor, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă de 30 de zile, sub acuzația de omor.
În familia Lupan au rămas orfani șapte copii iar la Botea, doi copii își asteaptă tatăl să iasă din închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns