Omul care a făcut capitalism în plină epocă socialistă

Am plecat în documentare ușor îngrijorată. M-am așteptat să găsesc un om scorțos și trufaș, pe măsura legendei pe care o duce în spate. Petru Plăcintă mă întîmpină în curte și mă conduce, preț de cîteva minute, printre florile care înobilează construcția de sticlă și aluminiu a uneia dintre firmele sale. În birou, îmi arată două icoane pe lemn, abia primite de la niște copii. Dincolo de rama ochelarilor severi, parcă mereu aceeași de 30 de ani încoace, zîmbesc doi ochi, încîntați de cadou. Bariera dispare ca prin minune. Așa trebuie că a procedat, o viață, directorul Petru Plăcintă, și cu subordonații aflați la ananghie. În fața mea stă un om deschis, pe care mulți ar trebui să-l cunoască. Mai ales cei tineri, dar și patronii parveniți, pentru care un leu în plus înseamnă puterea. Petru Plăcintă e un om al succesului, indiferent de epocă, și nu face paradă din asta. A zidit pe vremea comunismului, zidește și astăzi. Nici o putere, indiferent cum s-a numit ea, nu a putut să facă abstracție de Petru Plăcintă. Ce i-a adus lui, puterea pe care a avut-o? „Libertate”, îmi spune, simplu, și privirea lui, sinceră și împăcată, face de prisos orice cuvînt. Înainte, dar și după Revoluție, s-au zvonit despre el atîtea lucruri, încît aproape era greu să mai știi ce e adevăr și ce legendă. Prin tîrg s-a vorbit că avea fir direct cu Ceaușescu sau că își trimitea noaptea copiii să stea la coadă la lapte, pentru a vedea cum trăiesc, cu adevărat oamenii. Petru Plăcintă infirmă categoric orice neadevăr spus pe seama sa. Vorbește, despre el și despre ceea ce a făcut, cu o modestie pe care ar trebui să o împrumute mulți dintre cei care și-au construit imperii cu picioare de ceară, clădite pe șmecherii, șpagă și trafic de influență.