Varianta în limba engleză a piesei „Plîng nopțile”, interpretată de
oneșteanca Alexandra Ungureanu împreună cu băieții de la Crush, se bucură de un succes nebun în Olanda. Piesa este ascultată în discoteci, iar radiourile locale au introdus-o în sondajele zilnice unde este votată sistematic, ca hit, prin intermediul SMS-urilor. Unul dintre primii care au aflat despre succesul Alexandrei a fost mama sa, învățătoarea Anica Ungureanu. „Nu numai că piesa este ascultată în rețeaua FM cu cea mai mare audiență din această țară, dar au lansat pentru olandezi chiar un CD, care include mai multe variante, inclusiv pe cea în limba româna”, spune, mîndră de fiica sa, Anica Ungureanu. Clipele de bucurie îi răsplătesc mamei toate zilele în care a stat cu grija fetei, plecată singură în București, să își clădească o carieră. „Merită o asemenea răsplată, a muncit mult în ultimii ani”, spune Anica Ungureanu. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.