În ultima zi în care legea a mai permis înscrierea cîinilor periculoși și agresivi, joi, 25 iulie, a fost înghesuială mare la sediul Asociației Chinologice din Onești, pentru că localnicii posesori de cîini periculoși au amînat înregistrarea acestora pînă în ultimila clipă. Pînă miercuri dimineața erau înscriși doar patru cîini, numărul acestora crescînd pînă la 32 în după-amiaza zilei de joi. „Numărul cîinilor înscriși este mult mai mic față de numărul real al animalelor periculoase existente în municipiu. Numai la Asociația Chinologică Onești sînt în evidență 30 de rottweilleri”, ne-a declarat președintele asociației, dr. Victor Popescu. (Romeo SĂLBATECU)
Oneștenii ezită să își înregistreze cîinii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.