Oneștenii sînt așteptați joi, 6 iunie, la o acțiune de donare de sînge care se va desfășura la Spitalul Municipal. „Pot participa donatori cu orice grupă sanguină, condiția fiind ca aceștia să nu consume băuturi alcoolice și alimente grase cu două-trei zile înainte”, ne-a declarat doctorul Scarlat Moscu, medicul coordonator al acțiunii. Donatorii vor primi bonuri pentru alimente în valoare de 200.000 lei și cîte două zile libere de la serviciu, cu excepția celor aflați la a cincea donare, care vor primi premii de 500.000 lei. La fiecare dintre acțiunile anterioare au donat sînge în jur de 200 de oneșteni. (Romeo SĂLBATECU)
Oneștenii sînt așteptați să doneze sînge
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.