Spitalul din Onești va organiza joi, 29 aprilie, o acțiune de donare de sînge pentru toate grupele de sînge. Cei care vor dona sînge vor primi bonuri în valoare de 200.000 lei, cu care pot cumpăra produse alimentare de la magazinele Roger, din oraș. Donatorii vor beneficia și de două zile libere de la serviciu, iar cei care donează sînge pentru a cincea oară vor primi drept premiu bonuri în valoare de 500.000 de lei. Cei ce vor să facă un gest nobil și să doneze sînge pentru cei aflați în nevoi nu au trebuie ca, înainte cu două – trei zile de a merge să doneze sînge, să consume alcool și alimente grase (unt, carne de porc și salam). Pot veni atît donatori vechi, dar și persoane care nu au mai făcut niciodată acest lucru. (Ion MORARU)
Oneștenii sînt chemați din nou să doneze sînge
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.