„Murim, murim și Rafo nu oprim!”
• salariații de la Rafo le-au cerut liderilor de sindicat să îmbrace „cămașa morții” și să preia conducerea luptei sindicale n viteaz, Ion Marian a spus în fața salariaților că va face greva foamei în fața Guvernului n salariații au fost însă radicali și au spus că au închiriat deja autocare pentru 250 de oameni, care vor merge să protesteze la Parlament, cu sau fără autorizație
Cei 1.800 de salariați ai Rafo au organizat, ieri, un miting de-adevăratelea în curtea societății. Pe fețele lor se vedea clar înverșunarea și disperarea că vor rămîne fără locuri de muncă. Ar fi fost suficientă o scînteie ca încrîncenarea lor să ia forme mai dure de manifestare. Conștienți de o asemenea posibilitate, liderii de sindicat le-au mulțumit pentru modul civilizat în care s-au comportat, dar oamenii, aproape nemairecunoscînd autoritatea liderilor, le-au cerut acestora să-și asume acest rol și în faptă, nu numai pe hîrtie. „Liderii de sindicat trebuie să-și asume rolul de conducători ai luptei noastre. Să iasă la luptă radicală pentru că ne este din ce în ce mai clar că guvernanții vor cu orice chip să oprească Rafo. Ne vom muta locurile de muncă la Narcisa, în Bacău, și pe căile ferate, ca să vadă toată lumea că nu e de glumit cu disperarea noastră. Ce ne pot face? Ne vor aresta pe cinci, zece sau chiar mai mulți dintre noi, dar nu ne pot aresta pe toți”, au spus oamenii care s-au perindat la microfon. „Liderii noștri de sindicat să îmbrace cămașa morții, că pentru asta i-am ales. Să nu ne mai limităm la adunări de astea în curte, trebuie să trecem la măsuri radicale, că altfel vom rămîne fără locuri de muncăă… Și nu vine nimeni să ne pună pachețele în ghiozdanele copiilor”, au strigat rafinorii, oarecum nemulțumiți de faptul că trebuie să se limiteze doar la a combate și a huidui în curtea rafinăriei.
Greva foamei în fața Guvernului și miting la Parlament
Sătui să tot aștepte un semn de bunăvoință de la autorități, salariații de la Rafo au renunțat la curtoazie și le-au spus pe șleau acestora că nu mai acceptă nici un fel de compromis în privința unei discuții față în față cu oamenii care au putere de decizie reală în privința Rafo. „Ce tot o bălmăjesc atîta cu ordonanțele, uite-o, nu e, că ne-au buimăcit de tot. Noi știam că judecătorul sindic este cel care decide totul și acum fiecare se trezește să dea ba o ordonanță, ba să ne bage tot felul de bețe în roate, doar, doar s-o opri. Pentru cine dracu’ o păstrează? Și-apoi n-au decît s-o dea cui vor, dar să nu oprească rafinăria, că ne-am săturat să muncim pentrun alții”, spuneau oamenii.
în ceea ce-l privește pe Ion Marian, liderul de sindicat de la Rafo, acesta le-a spus muncitorilor că guvernații au un termen limitat pentru a-și preciza clar poziția față de Rafo. „Fără o rezoluție definitivă în următoarele 10-15 zile din partea președintelui României și a primului ministru, salariații Rafo prin voluntariat, în frunte cu liderul organizației vor declanșa cu aprobările de rigoare, intrarea în greva foamei în fața Palatului Victoria , iar luni, 18 aprilie, vom depune la cabinetele celor doi demnitari lista cu semnăturile de disperare a salariaților și solicitările lor în speranța că în zilele următoare o delegație a noastră va fi acceptată la discuții”, a arătat Marian în uralele oamenilor.
Salariații însă nu s-au mulțumit numai cu atît și le-au cerut liderilor de sindicat să participe și la un miting de protest la Parlament. „Noi am închiriat autocare pentru 250 de oameni și vrem să mergem, joi, în fața Parlamentului, indiferent dacă vom obține, sau nu, autorizație pentru asta. Acum să-i vedem pe liderii noștri de sindicat dacă sînt, sau nu, în fruntea noastră, nu în curtea rafinăriei”, a spus unul dintre salariați, aproape smulgîndu-i microfonul din mînă unui alt coleg de-al său.
în prezent, rafinăria a primit și cele 6.000 de tone de țiței, materie primă care îi va mai ajunge încă două zile de funcționare la cota de avarie. Conducerea rafinăriei a refuzat să facă vreun fel de declarații pe această temă, pe motiv că acțiunea a fost organizată de sindicat. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.