Doresc să mai merg și la alte ONG-uri din Bacău, dar pe discheta primită de la Tribunal erau o grămată de adrese incomplete la care lipsea fie scara, fie numărul apartamentului, fie nu era menționată persoana de contact. âmi sare în ochi numele de Elena Cocor, o persoană care, conform informațiilor primite de la Tribunal, are în Bacău în jur de zece asociații non-profit. Mă gîndesc că din mulțimea de ONG-uri pe care le-a înființat mai există măcar vreo două care să funcționeze. Mă îndrept spre „Asociația Suporterilor Sportivi”, prima înființată din cele aproape zece. La adresa indicată nu am găsit-o pe Elena Cocor, în schimb am dat de Dan Leonte, președintele Federațiilor ONG-urilor din țară. „Elena nu a stat aici niciodată. Aici stau eu cu soția. Ea a fost cea care a înființat multe asocialții, dar ele nu-i aparțin. Acum, este plecată în Italia. Ea este absolventă de Drept și știe bine legile. De aceea mulți o solicitau să se ocupe de toată documentația necesară. Pentru că ea se ocupa de toate actele se trecea pe ea conducător de ONG”, explică Dan Leonte. aproape zece. La adresa indicată nu am găsit
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.