Medicii chirurgi plastici de la Spitalul Județean au operat mai bine de șase ore un pacient pentru a-i salva piciorul zdrobit. Mihai Galan, de 76 de ani, a căzut sub căruță, iar roata l-a călcat peste picior. „A fost un traumatism prin strivire. Roata l-a călcat peste genunchi, iar gamba stîngă nu mai era bine vascularizată. Operația a fost complexă și s-a recurs chiar la un grefon venos safen. Mai precis, s-au luat zece centimetri de venă și s-a făcut legătura între capetele arterei secționate”, ne-a declarat medicul chirurg Iulian Ghimiș. Starea de sănătate a pacientului este bună, iar piciorul operat este cald, are puls, semn că este vascularizat. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Operație de șase ore pentru salvarea piciorului unui bătrîn
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.