~3 min lectură 0 comentarii

OPINIE. „Chirurgul” Viziteu, malpraxis pentru Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Doctor de formație, dl. Viziteu face analogii medicale în prag de Crăciun: într-o glumă aproximativă, ca să nu zic proastă, postată pe Facebook duminică, edilul se imaginează în postura unui chirurg vehement contestat de sutele de neştiutori care cred că propriile comentarii în rețelele de socializare au vreo urmă de legitimitate şi competență. 

Viziteu e „chirurgul” ce „recreează” Bacăul din 2020 încoace, fără ca locuitorii oraşului să aibă recunoştință pentru că sunt contemporani cu un asemenea far călăuzitor. 

Însă analogia primarului e cel puțin la fel de şuie şi de golită de conținut precum mandatul său. 

Băncile amplasate pe dos în stațiile de autobuz sunt un simptom: NU DOAR băncile sunt pe dos în Bacău, ci întreaga administrație locală care a tăiat frunze la câini în ultimii 3 ani, iar acum usucă asfaltul cu flacăra de la butelie sau descoperă pânza freatică din fosta albie a Bistriței [în zona str. Pictor Aman]. 

E concludentă şi pe deplin lămuritoare precipitarea lui Viziteu şi a găştii sale: lipsa unei strategii de implementare a investițiilor cu fonduri europene asigurate prin POR 2014 – 2020, lipsa unei planificări riguroase a lucrărilor şi prioritizarea/etapizarea lor ne fac de râs în toată țara. Bacăul şi băcăuanii au devenit subiect de bancuri, din Mangalia până la Timişoara.

În ultimele săptămâni, totul e făcut la plesneală, de mântuială, probabil pentru a scrie repejor o factură bună de împins la decontare, cu gândul la primăvara viitoare când – după iarnă – tot ce e făcut acum va trebui pesemne refăcut. 

Vorba aia, alți bani, altă distracție! 

Ceea ce mi se pare cu adevărat frapantă este incapacitatea lui Viziteu de a admite – pus în fața covârşitoarelor evidențe – erorile în lanț ale propriei administrații, una care a întors pe dos Bacăul, supunându-l noxelor şi poluării cauzate de un trafic rutier sufocant, pe care proiectele cu finanțare europeană promiteau să-l fluidizeze. 

Dar Viziteu e infailibil: nu poate greşi, aşa că de vină sunt – mai mereu – băcăuanii nerecunoscători care nu-i înțeleg nici glumele „geniale”, deşi evident nesărate, nici vasta perspectivă de cârmaci-vizionar care tocmai a dat cu oiştea-n gard, provocând daună totală.

Prin urmare, este imprudent, dragi concetățeni, să încercați să dialogați cu un ins pe care nu-l mai încape propria piele din cauza aroganței şi infatuării! 

O întrebare, totuşi, revine cu recurență: dle. Viziteu, nu cumva sunteți prea inteligent pentru Bacău & băcăuani? Nu cumva e mai util să vă „relocați” la Secuieni sau Vultureni, pentru a-i deprinde (şi) pe cei de acolo cu „binefacerile” viziunii dvs. nepereche?

Lucian BOGDĂNEL, prefectul județului Bacău

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.