Opt comune cu programe declarate eligibile pentru finanțări SAPARD au primit, în sfîrșit, banii. Acestea au așteptat mai bine de trei ani, pentru că banii s-au terminat, în ciuda faptului că experții au declarat programelor lor pe infrastructură eligibile. Comunele Palanca, Tamași, Strugari s-au înscris în cursă pentru
a-și adjudeca fonduri necesare modernizării și reabilitării unor
drumuri comunale, iar primăriile din Secuieni, Coțofănești,
Glăvănești, Valea Seacă și Ghimeș Făget au vrut să atragă bani
pentru alimentări cu apă. Autoritățile locale s-au pus pe treabă și
în lunile octombrie și noiembrie 2002 au depus cererile de
finanțare. Programele lor au avut cîștig de cauză și declarate
eligibile, dar sacul cu bani s-a terminat cînd s-a ajuns la ele. De atunci și pînă acum au tot așteptat un semn de la Agenția SAPARD. „Banii au venit pentru aceste comune declarate eligibile, dar care au rămas fără finanțare. Acum se fac din nou studiile de fezabilitate pentru reactualizarea valorii proiectelor, după care se vor organiza licitațiile pentru desemnarea firmelor care vor realiza lucrările”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la Consiliul Județean Bacău. Ea mai spune că lucrările vor începe, cel mai probabil, în luna august, a acestui an. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.