Cînd ești în clasa a VIII-a și ești pus în fața opțiunii pentru un liceu sau altul, te simți, probabil, ca un judecător care trebuie să analizeze o mie de probe pentru a da un verdict. Un verdict pentru propria viață: Winner or Looser.
Și eu am ales „Petru Poni”…
Precis nu e prima din municipiu.
Poate nici a doua.
Dar e școala unde te simți cel mai bine, unde bucuria adolescenței te învăluie ca o apă limpede și înviorătoare în vreme de caniculă, unde cunoști prietenia în ipostaza ei adevărată, unde solidaritatea de monolit a clasei nu rămîne o noțiune teoretică, unde înțelegerea și generozitatea sunt la ele acasă.
Este școala în care dascăli ce și-au ales meseria din pasiune, dublînd-o cu responsabilitatea pentru destinul fiecaruia și al tuturor, își împletesc firesc experiența și știința lor, cu nerăbdarea și inconștiența noastră juvenilă.
Este locul unde te poți îndrăgosti, fără grija de a fi admonestat sau luat peste picior, unde îți poți trăi prima ta iubire, curată și sinceră, plină de avînt și naivități; și neliniștit numai din pricina imensului necunoscut către care te avînți, cu inima pe tavă.
Care școală își mai revarsă pe lungile alei și pe imensele spații (verzi sau asfaltate) preaplinul de voioșie, de tinerețe, de energie explodînd în strigate vesele și jucăușe vorbe, în gesturi amicale nedisimulate, în promisiuni generoase pentru alte și alte așteptate pauze?
Și unde vei mai gasi atîta înțelegere, iertare a păcatelor mari și mici, îngăduința pentru toanele și nebuniile vîrstei?
La care școala te poți bucura de privirea tandră, de-a dreptul maternă, a dirigăi, de subtilele glume ale profului de fizică, de mintea clară ca de cristal a doamnei de filozofie, ori de spectacolul cultural care ilustrează ora de istorie, sau de răbdarea îngerească a omului de la mate?
N-am greșit deloc optînd pentru această școală și pentru meseria de care mă atașez tot mai mult, cu fiecare zi.
Mă felicit că, aici fiind, nu mi-am ratat adolescența!
Mă felicit pentru viața mea, de fapt. (Elena IANOVICI – a XI-a A)e vei mai gasi atîta înțelegere, iertare a păcatelor mari și mici, îngăduința pentru toanele și neb
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.