Pînă la sărbătorile de iarnă mai sînt peste trei săptămîni, iar pe străzile orașului bubuie deja pocnitorile. Și asta, cu toate că nu s-a intrat în perioada în care să fie dată undă verde pentru comercializarea petardelor. Mai mult, termenul limită în care agenții economici care au ca domeniu de activitate vînzarea acestor produse este 15 decembrie, iar la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău s-au prezentat pînă în prezent doar șapte patroni. Această instituție, precum și Inspectoratul Județean de Poliție Bacău, trebuie să autorizeze pe cei care vor să vîndă petarde. Comercialixzarea produselor cu caracter pirotehnic se face numai de persoane fizice sau juridice autorizate, în spații special amenajate, situate în afara locuințelor. Patronii care nu respectă prevederileriscă o amendă între opt și 12 milioane de lei. „E drept că, pentru a fi autorizați, agenții economici trebuie să îndeplinească unele condiții mai drastice față de anii anteriori. Ei trebuie să vină cu o listă nominală a persoanelor desemnate să comercializeze aceste produse și a punctelor de lucru. Aceasta deoarece, în anii precedenți, se multiplica avizul nostru și, în cinci zone ale orașului găseai 50 de persoane care aparțineau aceluiași SRL”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la ITM Bacău. Petardele și artificiile vor putea fi folosite numai în zilele de 31 decembrie și 1 ianuarie. (C.T.)
Orașul bubuie de petarde, dar comercianții nu se inghesuie la autorizat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.