Orfanii și-au încercat norocul pe piața muncii

Administrator

Bursa locurilor de muncă pentru șomerii tineri postinstituționalizați, desfășurată ieri dimineață la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, a fost apreciată atît de către organizatori, cît și de către participanți, ca o reușită, în condițiile în care, cu doar o săptămînă în urmă, se pusese problema contramandării ei, din cauza numărului prea mic de beneficiari identificați de Protecția Copilului. La ora 9.00, sala destinată manifestării fusese deja ocupată de 18 reprezentanți ai societăților angajatoare și de circa 40 de șomeri interesați să obțină un loc de muncă. „Din 100 de agenți economici contactați, au răspuns favorabil 25, cu o ofertă de circa 200 de posturi, atît de mulți încît am fost nevoiți să-i mai triem, deoarece sala n-ar fi făcut față”, a explicat Octavian Țicău, șef serviciu la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).

Printre solicitanți, un masterand

Locurile de muncă scoase la concurs erau mai ales din confecții, construcții, vînzări sau de muncitori necalificați. „Am adus cu noi 62 de tineri: 18 absolvenți ai promoțiilor 2004 – 2006, încă neîncadrați, majoritatea prezentînd debilitate mintală ușoară, și restul elevi în ani terminali în învățămîntul special. Pregătirea lor este în general de confecționeri, zugravi, lăcătuși, țesători, tîmplari sau ospătari”, a declarat Ion Ghidu, psiholog, unul dintre cei trei delegați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, coorganizatoare a bursei alături de AJOFM. Am stat de vorbă cu cîțiva dintre beneficiari. „Vreau un serviciu pentru studii superioare. Piața locală a muncii pare a fi însă foarte săracă în asemenea locuri, așa că mi-am pus problema să caut de lucru și în afara Bacăului, eventual chiar în străinătate. Ultimul centru în care am locuit a fost Pro Familia”, a comentat Marius Țuțuianu, masterand în Relații Internaționale. „Am trăit la Pro Familia. Vreau să mă angajez eventual în asigurări, că pe mecanici auto, domeniul în care am studii, nu am găsit nimic. M-am gîndit, ca oricare, să-mi încerc norocul și peste hotare”, a spus Andrei Leonte, de 19 ani. Un ideal profesional interesant pare a avea Vișinel Balan, în vîrstă de 19 ani, un om cu o poveste de viață impresionantă. „Trăiesc în centre de plasament de la două luni, cînd părinții m-au abandonat în spital. Aceeași soartă au avut-o și ceilalți doisprezece frați ai mei. Mi-am cunoscut familia tîrziu, pe la 13 ani, dar nu am locuit la ei. Am încercat să nu-i judec prea aspru pe ai mei, după moartea bunicilor au avut mari probleme cu banii și probabil nu ne-au putut ține, totuși nu înțeleg nici azi de ce ne-au trimis în lume pe toți”, a povestit el. Recent, Vișinel a apărut pe postul TV Antena1, în cadrul emisiunii «Din dragoste», unde a ținut să mulțumească unei salariate DGASPC care i-a oferit „ceea ce ar fi trebuit să ofere mama”. „Urmez Colegiul «Ferdinand I», profil uman. După bacalaureat, mă voi înscrie la facultățile de științe politice, actorie și teologie, drumul mi-l voi alege ulterior. Cel mai mult îmi doresc să-mi formez o familie, care nu va repeta greșeala părinților mei, și să intru în politică, doar așa voi putea să-i răsplătesc pe toți cei care m-au ajutat de-a lungul timpului”, a mai spus adolescentul, aflat pentru prima oară la o bursă a muncii, din curiozitate.

Angajatorii n-au plecat cu mîna goală

Am vorbit și cu cîțiva dintre reprezentanții angajatorilor. „Avem 20 de posturi de muncitori necalificați pentru spații verzi și salubritate. Ideea bursei ni se pare excelentă, e o cale mult mai directă și mai eficientă de a face angajări, decît, de pildă, anunțurile la ziar”, a declarat Anca Roman, inspector în cadrul Primăriei Bacău. „Bursa mi s-a părut bine organizată. Am înscris în baza de date mai multe persoane. Sîntem gata să încadrăm și persoane cu handicap, atîta vreme cît vor corespunde cerințelor pe care le impunem postului de îngrijitor clădiri”, a declarat Elena Dominteanu, director economic al firmei SCM Mode Crolux. Potrivit datelor preliminare furnizate de AJOFM la amiază, la bursa orfanilor, ultima manifestare de acest gen din 2006, au participat 23 de agenți economici, organizați în două ture din rațiuni de spațiu, și circa 155 de tineri. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.