Ornamente de Crăciun

Redacția Ziarul de Bacău

Pînă la Crăciun mai este foarte puțin timp, așa că ar trebui să vă

ocupați, deja, de decorarea casei. Cu puțină imaginație, orice obiect

poate căpăta un aer festiv dacă este decorat cu cîteva panglici sau

ghirlande strălucitoare. Vîscul, care nu trebuie să lipsească în

aceste zile din nici o casă, poate fi folosit și pentru crearea unor

ornamente de Crăciun ce pot fi realizate cu destulă ușurință în casă.

Lumînare cu pin și vîsc

Cîteva crenguțe de brad se așează într-un cerc perfect, de jur

împrejurul unui suport de lumînare, pînă cînd acesta este acoperit

în întregime. Suporul se leagă apoi cu o panglică roșie. Se așează

mai apoi, în mijloc, lumînarea. Se sprijină un con de brad de

lumînare după care se umple spațiul rămas între lumînare și suport

cu crenguțe de vîsc sau merișor. Dacă folosiți lumînări de mărimi și

culori diferite, masa de Crăciun va arăta cît se poate de interesant.

Ornamente aurii și argintii

Pomul de Crăciun poate căpăta un aer deosebit dacă este ornat

doar cu globuri aurii și argintii. Aceste podoabe strălucitoare pot fi

realizate și în casă dintr-un simplu glob sau o simplă mingiuță,

indiferent de mărime. Alege un design pentru ornamente sau dacă

aveți imaginație, creați unul special:

Spirale – începînd de sus, trasați o spirală în jurul mingiuței.

Fulgi de zăpadă: desenați de jur împrejur steluțe în forma fulgilor de

zăpadă.

Puncte – desenați puncte mici astfel încît să acopere tot globul sau

toată mingiuța; puncte și x-uri – desenați x-uri încadrate de punte pe

toată suprafața mingiuței.

Dungi – desenați o linie de-a lungul mingiuței, împărtind-o astfel in

jumatate. Mai trasați apoi o linie, împărțind mingea în patru și alte

două linii pentru a împărți mingea în opt secțiuni.

Motive tradiționale – trasați o linie de-a lungul mingiuței. Mai

trasați apoi una paralelă cu prima și încă o linie dedesubt. Umpleți

spațiile goale cu v-uri, unul după altul.

Pașii de urmat în realizarea ornamentelor

• desenați modelul ales.

• de-a lungul modelului trasat, aplicați culoarea dorită cu acuarele.

n. lipiți la unul din capete o agățătoare care să vă ajute să le prindeți

în pom.

• cu un spray se colorează întreaga mingiuță în culoarea dorită. De

obicei, prind bine auriul și argintiul

• lăsăți-le suficient timp să se usuce, după care se repetă aplicarea

spray-ului pentru a fi siguri că s-a uniformizat culoarea aleasă.

Coronița de brad

Ca să ne simțim cu adevărat bine de sărbătorile mult așteptate ne

putem aventura în realizarea unor ornamente așa cum ni le dorim

fiecare din noi, mai bogate și atent realizate, evitînd să rămînem cu

ceea ce putem găsi pe rafturile magazinelor în urma avalanșelor de

cumpărători din preajma sărbătorilor. Tot mai des în ultimii ani,

imaginea cunoscută a casei tradiționale americane, cu decorul din

brad prezent pe ușa de la intrare, începe să devină și pentru noi un

mod prin care anunțăm prietenii și colindătorii că și casele noastre

sînt pregătite de sărbătoare.

Coronița din brad este un decor care se realizează relativ simplu și

are un efect foarte plăcut chiar și în forma ei cea mai simplă: doar

crenguțele de brad așezate circular prin suprapunere și legate cu o

sîrmă foarte subțire și moale. Putem să realizăm această coroniță cît dorim noi de bogată și apoi, pentru decorare, avem mai multe

variante, în funcție de dorința fiecăruia. Spre exemplu, se pot

înfășura odată cu crenguțele de brad o panglică roșu cu argintiu sau

una albastru cu argintiu și să adăugați la partea superioară o fundiță

„la culoare”, lăsînd astfel verdele bradului să fie cît mai prezent și

pus în valoare de panglica colorată.

O altă variantă ar fi ca în partea de jos a coroniței să realizăm un

mic aranjament cu globuri, fundițe, conuri de brad colorate în

argintiu și, eventual, o mică lumînare, creînd un mic cuib spre

interiorul coroniței. Culorile care se potrivesc cel mai bine cu

verdele coroniței de brad sînt culorile Crăciunului: roșu, argintiu,

auriu, albastru, alb. Sînt culorile pe care le îndrăgim în această lună

și orice combinație între ele este acceptata și într-adevăr frumoasă

în orice proporție dorim. Acest decor, care este deja un simbol al

Crăciunului, poate fi, de asemenea, un cadou foarte frumos pentru

orice vizită pe care o faceți, mai ales cînd o să anunțați că l-ați

făcut chiar dumneavoastră.

Alte idei de aranjamente ornamentale

• Într-un vas de ceramică, de preferință de culoare închisă, se

așează un știulete de porumb, cu pănuși cu tot. În jurul lui se pun

ramuri de imortele colorate, apoi se încadrează totul cu ramuri de

• Se tapetează cu ramuri de brad fundul unui coșuleț

dreptunghiular din răchită sau din șuvițe late de lemn de culoare

deschisă. Se așează în mijloc un ciorchine de strugure sau cîteva

globuri colorate. În dreapta și în stînga se pun două lumînări simple,

subțiri, albe sau roșii, iar în spatele lor se așează alte cîteva

rămurele de brad. Pe coș se lipesc, din loc în loc, inimioare colorate

de hîrtie lucioasă sau din fetru roșu. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.