Ortopezii din Moldova s-au reunit în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Medicii ortopezi din Moldova s-au întrunit în Bacău în cadrul unui congres pe teme de specialitate. La această manifestare participă și șapte medici ortopezi din județul nostru. Cu această ocazie, profesorul doctor docent în ortopedie Gheorghe Floareș a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Bacău. Medicul Gheorghe Floareș a plecat cu mulți ani în urmă de pe meleaguri băcăuane și s-a stabilit la Iași, dedicîndu-se medicinei și carierei universitare. Actualmente, el predă în Centrul Universitar Iași și are peste 21 de lucrări publicate în reviste de specialitate.

Medicii prezenți la congresul ortopezilor au putut afla cele mai noi lucruri din domeniu, dar și să își rotunjească zestrea de puncte necesare autorizației de liberă practică. „Acest congres este organizat de Asociația Traumatologilor și Ortopezilor din Moldova. La Bacău, manifestarea nu s-a mai organizat din 1993. În cadrul ei, medicii participanți vor obține și puncte necesare autorizației de liberă practică”, ne-a declarat Dorin Năforniță, șeful secției de Traumatologie și Ortopedie de la Spitalul Județean. Participanții au fost puși în temă cu ultimele noutăți în tratarea fracturilor deschise de gambă și a tuberculozei osteo-articulare. Printre invitați s-au numărat și zece specialiști din Republica Moldova. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.