Inspectorul școlar general Ovidiu Cojocaru călcă apăsat pe urmele președintelui Traian Băsescu, cel puțin din punct de vedere al locurilor alese pentru a marca diverse evenimente importante din viața sa. Concret, șeful ISJ a fost, la sfîrșitul săptămînii trecute, socru mare, băiatul său, Iustin, și prietena acestuia, Adriana, hotărînd să-și pună pirostriile. Iar nunta s-a ținut în localul preferat al președintelui Traian Băsescu, la Golden Blitz. „Locația a fost aleasă de mine. Sincer, aș fi vrut ca nunta să aibă loc la Bacău, dar, pînă la urmă, m-am lăsat convins să o facem la București. A fost, însă, o petrecere cît se poate de plăcută. Intimă, pentru că au venit doar vreo 50 de familii, dar extrem de plăcută”, ne-a mărturiist inspectorul general Ovidiu Cojocaru, care, altfel, s-a declarat superîncîntat de nora sa. „De obicei, se spune că nora nu trebuie să-i placă socrului, ci soțului, dar Adriana este cu adevărat pe placul nostru, al meu și al soției”, a mai spus șeful ISJ Bacău. Adriana și Iustin Cojocaru au plecat ieri într-o săptămînă de miere, pe plajele din Caraibe. Nu de alta, dar la întoarcere trebuie să fie fresh, pentru că au de muncă, în condițiile în care Ovidiu Cojocaru ar vrea să fie cît mai repede bunic. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.