• soția celui decedat spune că l-a adus inițial la spital, însă doctorul acuzat l-a trimis acasă • bolnavul a fost adus după numai patru zile cu puroi la plămîni, a intrat în comă, iar, în final, a decedat
Mircea Bursuc, băcăuanul a cărui soție îl acuză pe medicul Costel Sălbatecu că i-a neglijat soțul, a murit, pînă la urmă, în Spitalul Județean, vineri dimineață. Cazul pacientului a avut un final dramatic, mai ales că soția acestuia susține că a venit cu bolnavul la spital din timp, dar acesta nu a fost internat. Reamintim că Anica Bursuc, soția bolnavului, a declanșat un adevărat război împotriva medicului Costel sălbatecu. Femeia îl acuză pe medic că nu i-a internat soțul de prima oară cînd s-a prezentat la spital. „Marți, pe 31 august, m-am dus cu soțul meu la spital. Am chemat salvarea, că se simțea foarte rău. Avea temperatură de 40 de grade. Am ajuns la Urgențe, unde era de gardă medicul Costel Sălbatecu. Acesta m-a apostrofat că nu am fost întîi pe la medicul de familie. S-a uitat puțin la el, nu i-a făcut nimic și mi-a dat o rețetă cu un medicament. Mi-a spus să îi dau Algocalmin, că are probleme cu rinchii, o infecție urinară și atît. Degeaba m-am rugat să îl interneze că soțul meu abia se ținea pe picioare. Domnu’ doctor nu a vrut nicicum și mi-a spus să merg cu soțul acasă”, ne-a declarat Anica Bursuc. După patru zile, starea de sănătate a bolnavului s-a agravat și a fost adus din nou la spital. Mircea Bursuc a fost inetrnat și diagnosticat cu bronhopneumanie bilaterală și puroi la plămîni. A intrat imediat în comă, iar toate tratamentele medicilor nu l-au mai putut salva pe bolnav.
Am încercat din nou să stăm de vorbă cu medicul Sălbatecu. Dacă prima dată nu a răspuns la telefonul mobil, plecat fiind în concediu, acum a răspuns și a spus scurt. „Ești un neserios și nu vorbesc cu tine!”, ne-a spus medicul, apoi a închis telefonul.
Anica Bursuc a reclamat cazul la Colegiul Medicilor, for înfreptățit să se pronunțe asupra conduitei medicilor. „Ieri a intrat în discuția Comisiei de Disciplină a Colegiului acest caz. Soția pacientului a depus reclamație la noi, dar pentru că soțul acesteia a decedat vom urgenta ancheta. În maxim zece zile vom avea rezultatul anchetei. Vor trebui audiați toți medicii implicați în acest caz”, ne-a declarat medicul Elena Stîngă, președinta Colegiului Medicilor Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns