Pădurile ANIF, la mîna hoților

Administrator

Peste 3.800 de mc material lemnos, cu o valoare de 568.000 lei, au dispărut din pădurile Autorității Naționale de âmbunătățiri Funciare (ANIF) în circa două ani. Din 2004, cînd instituția s-a reorganizat, iar mare parte din personal a fost restructurat, în cele 3.000 ha de plantații de salcîmi administrate de ANIF nu mai este asigurată paza. Firme private care să asigure paza pădurilor nu există în Bacău, iar pentru a înființa un ocol silvic ANIF ar trebui să aibă în administrare cel puțin 5.000 de hectare. Instituția ar putea să angajeze paznici dacă posturile nu ar fi blocate și dacă ar fi asigurate și resurse financiare. „Sînt 3.000 ha plantații de salcîmi cu rol de protecție antierozional pentru care nu s-a găsit nici o soluție în ceea ce privește paza. ANIF nu are posibilitatea să le păzească, iar Romsilva nu e obligată să le ia în pază. Astfel, toată munca făcută cu cheltuieli foarte mari rămîne la voia hoților. Ne îngrozim că se apropie iarna și vor da iama hoții. ANIF ar trebui să angajeze niște paznici dar structura organizatorică nu le permite. Ministerul trebuie să ia o măsură. Soluția ar fi trecerea la stat a acestor păduri pentru că ANIF nu are capacitate și structuri pentru a le păzi”, este de părere Mihai Florescu, inspectorul șef al Inspecției Silvice și de Vînătoare. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.