~3 min lectură • 0 comentarii

Pambac a incheiat primul semestru cu profit de doua milioane de lei

Redacția Ziarul de Bacău

Societatea Pambac Bacau a incheiat primul semestru al acestui an cu vinzari de circa 80 de milioane de lei si un profit de 1,9 milioane de lei. Pe ansamblu, insa, vinzarile cantitative fata de primul semestru din 2008 au inregistrat o scadere de circa 8%. Aceasta a fost asumata strategic de companie prin reducerea si chiar stoparea vinzarilor catre canalele cu risc financiar ridicat.

„Primul semestru al anului 2009 – ne-a declarat presedintele companiei, Alin Giurea – a fost mai greu decit ne-am asteptat, dintr-un singur punct de vedere: al cresterii exponentiale a pietei negre, evaziunea fiscala sufocind companiile corecte din domeniul moraritului si panificatiei. Estimarea noastra este ca 80% din faina si piinea Romaniei se fac la negru, statul pierzind, astfel, peste un miliard de euro anual. Pambac este, totusi, o companie favorizata in aceasta perioada, deoarece politica noastra de reducere a gradului de indatorare din ultimii trei ani da roade acum. Povara datoriilor si a evolutiilor nefavorabile ale cursului valutar este infima fata de anii trecuti, de aceea privim oarecum relaxati spre iesirea din criza care va elimina unii jucatori din piata”. Raportat la cererea de vinzare din piata, Pambac putea sa inregistreze vinzari intr-un volum mai mari decit in 2008, dar a adoptat o politica de protejare a sanatatii fluxului financiar in detrimentul volumului de vinzari. De asemenea, la inceputul lunii ianuarie a fost infiintat un departament nou de bugete-controlling, condus de Valentin Caciuleanu, care monitorizeaza limita de credit aprobata pentru fiecare client. „Pambac nu doreste cote de piata cu orice risc – a precizat Alin Giurea -, ci numai in conditii de profitabilitate si siguranta”.

Reorganizare in segmentul de vinzari

Presedintele societatii bacauane este optimist si mizeaza pe experienta care spune ca, la Pambac, cel de-al doilea semestru al anului a fost totdeauna mai bun ca primul. „Mizam pe o crestere a vinzarilor la produsele din portofoliul traditional, precum si de un aport suplimentar adus de produsele noi. Mizam, de asemenea, pe reorganizarea fortei de vinzari, coroborat cu o strategie adaptata in permanenta miscarilor din pietele pe care activam”. Pambac a facut citeva schimbari importante in staff-ul companiei, iar acum functiile de director national de vinzari, de director de vinzari panificatie si de director de magazine sint detinute de Sorin Cozma, Adina Cercelaru si Lidia Betoae. Desi tineri, Alin Giurea ii vede ca pe oameni competenti, cu experienta si initiativa, de la care, in urmatoarea perioada, se asteapta un suflu nou in domeniile lor.

De la „Gata mamaliga” la Patishop

Sustinerea planului de vinzari la Pambac este vazuta si prin lansarea de produse si branduri noi. In luna iunie a fost lansat malaiul „Gata mamaliga”, o extensie a brandului Gata, pozitionat pe segmentul de pret low. „Malaiul – spune presedintele companiei – era singura categorie de produs pentru care Pambac nu avea o oferta adaptata segmentului low, segment aflat in crestere ca urmare a schimbarilor macroeconomice pe care le parcurgem”. De asemenea, la inceputul lui iulie a fost lansat proiectul pilot pentru brandul Patishop, un brand de retail de patiserie calda, in varianta To Go. Magazinele Patishop ofera trecatorilor grabiti produse proaspete de patiserie, fabricate de Pambac dupa retete proprii. Proiectul urmeaza sa fie dezvoltat in sistem franciza. Primul punct de vinzare a fost deschis si se lucreaza pentru cel de-al doilea, gata pina la sfirsitul lunii. „Pina la sfirsitul anului – a mai precizat Alin Giurea -, avem bugetata deschiderea a minim cinci astfel de locatii. De asemenea, dorim sa dezvoltam relatiile comerciale cu marile lanturi de retail international si deja fabricam branduri private pentru Metro, Selgros, Carrefour si Kaufland. Vom pune accent, in viitor, pe consolidarea unor astfel de colaborari”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.